„Soacra Ne-a Aducut o Găleată de Roșii Supra-Coapte. Fiul Nostru a Primit Altceva”

Era o dimineață însorită de sâmbătă când soacra mea, Maria, a ajuns la ușa noastră cu o găleată mare în mâini. Avea un zâmbet mândru pe față când mi-a înmânat-o. „Ți-am adus niște produse proaspete din grădina mea,” a spus ea. I-am mulțumit și am luat găleata în casă, nerăbdătoare să văd ce comori conținea.

Când am ridicat capacul, entuziasmul meu s-a transformat rapid în dezamăgire. Găleata era plină până la refuz cu roșii supra-coapte. Erau mari, moi și unele chiar aveau mici crăpături în coajă. Am oftat, știind că aceste roșii erau departe de cele proaspete și ferme pe care le sperasem.

Maria fusese întotdeauna o grădinăreasă pasionată și era foarte mândră de grădina ei de legume. Totuși, se părea că lăsase aceste roșii pe viță prea mult timp. Nu am putut să nu simt un val de frustrare. De ce nu le culesese mai devreme?

Am decis să fac tot posibilul și am început să sortez roșiile. Unele erau salvabile, dar multe erau prea trecute. Știam că roșiile supra-coapte puteau fi folosite pentru sosuri și supe, așa că am început să planific o zi de gătit și conservare.

În timp ce lucram în bucătărie, fiul meu, Andrei, a intrat cu o privire curioasă pe față. „Ce e în găleată, mami?” a întrebat el.

„Roșii supra-coapte din grădina bunicii,” i-am răspuns cu un zâmbet forțat.

Andrei și-a încrețit nasul. „Nu arată prea bine.”

„Știu, dar încă le putem folosi pentru gătit,” am spus, încercând să par optimistă.

Chiar atunci, Maria a intrat în bucătărie cu un coș mic în mâini. „Am adus ceva special pentru Andrei,” a anunțat ea.

Ochii lui Andrei s-au luminat când a văzut coșul plin cu căpșuni proaspete. Erau pline, roșii și arătau absolut delicioase. A întins mâna cu nerăbdare și a băgat una în gură.

„Mulțumesc, bunico!” a exclamat el cu un zâmbet mare.

Nu am putut să nu simt un strop de gelozie. De ce adusese Maria căpșuni atât de perfecte pentru Andrei, lăsându-ne pe noi cu o găleată de roșii supra-coapte? Nu părea corect.

Pe măsură ce ziua trecea, am lucrat neobosit în bucătărie, făcând sos de roșii și supă. Casa era plină de aroma roșiilor care fierbeau, dar frustrarea mea persista. Părea o sarcină nesfârșită, încercând să salvez ce puteam din produsele supra-coapte.

Până seara, eram epuizată. Bucătăria era un dezastru și aveam borcane de sos de roșii aliniate pe tejghea. Andrei, pe de altă parte, mânca fericit căpșunile lui, complet inconștient de luptele mele.

Maria a revenit în bucătărie și a evaluat eforturile mele. „Ai făcut o treabă grozavă cu acele roșii,” a spus ea cu un zâmbet.

Am forțat un zâmbet în schimb. „Mulțumesc, Maria.”

Când a plecat, nu am putut scutura sentimentul de dezamăgire. Nu era vorba doar despre roșii; era vorba despre tratamentul inegal. De ce adusese ceva atât de perfect pentru Andrei lăsându-ne pe noi cu povara produselor supra-coapte?

În acea noapte, în timp ce stăteam în pat, nu am putut să nu simt un sentiment de resentiment. Părea că oricât de mult m-aș strădui, nu puteam scăpa de sentimentul că Maria îl favoriza pe Andrei în detrimentul meu. Roșiile supra-coapte erau doar un alt memento al acestui lucru.

În cele din urmă, am folosit roșiile cât mai bine posibil, dar experiența a lăsat un gust amar în gura mea. Nu era vorba doar despre produse; era vorba despre sentimentul de a fi subapreciată și neglijată.