„Soțul meu controlează fiecare bănuț pe care îl cheltuiesc, îi dau întregul meu salariu”

Ana a fost întotdeauna o femeie independentă. Crescută într-un mic oraș din România, a muncit din greu pentru a-și plăti studiile universitare și a obținut un loc de muncă decent ca asistentă medicală. L-a întâlnit pe Andrei la nunta unei prietene și s-au îndrăgostit rapid. Andrei era fermecător, atent și părea să aibă viața pusă la punct. S-au căsătorit după o poveste de dragoste fulgerătoare, iar Ana credea că și-a găsit fericirea pentru totdeauna.

Totuși, lucrurile au început să se schimbe curând după nuntă. Andrei a început să arate o altă față a sa—una controlantă și manipulatoare. A început cu lucruri mărunte, cum ar fi să o întrebe despre achiziții minore sau să o întrebe de ce are nevoie de haine noi. Ana a trecut cu vederea, gândindu-se că doar este precaut cu finanțele lor.

Dar pe măsură ce timpul trecea, controlul lui Andrei asupra finanțelor lor devenea tot mai sufocant. A insistat ca Ana să-i dea întregul salariu în fiecare lună. „Voi gestiona eu mai bine banii noștri,” spunea el. „Nu trebuie să-ți faci griji.” La început, Ana s-a simțit ușurată că avea o grijă mai puțin. Dar curând și-a dat seama că Andrei nu doar gestiona banii—îi controla.

Andrei analiza fiecare cheltuială pe care o făcea Ana. Dacă își cumpăra o cafea în drum spre muncă, el întreba de ce nu și-a făcut una acasă. Dacă avea nevoie de pantofi noi pentru muncă, cerea să știe de ce cei vechi nu erau suficienți. Ana se simțea ca și cum ar merge pe coji de ouă, mereu temătoare să facă o achiziție care l-ar fi supărat.

Într-o zi, prietena ei, Maria, a invitat-o la prânz. Trecuseră luni de când Ana nu-și mai văzuse prietenii, deoarece Andrei găsea mereu un motiv pentru care să rămână acasă. A decis să meargă, gândindu-se că ar fi o pauză plăcută de la stresul constant de acasă. Când s-a întors, Andrei era furios. „Cum ai putut să risipești bani pe prânz când avem mâncare acasă?” a țipat el. Ana a încercat să explice că avea nevoie de timp cu prietenii ei, dar Andrei nu voia să audă.

Situația s-a înrăutățit de acolo. Andrei a început să o izoleze pe Ana de prieteni și familie, făcând dificil pentru ea să ceară ajutor. Monitoriza apelurile și mesajele ei, asigurându-se că nu avea pe cine să se bazeze. Ana se simțea captivă în propria casă, fără nicio cale de scăpare.

Într-o seară, Ana și-a făcut curaj să-l confrunte pe Andrei despre comportamentul lui controlant. „Nu mai pot trăi așa,” a spus ea cu voce tremurândă. „Am nevoie de puțină independență.” Răspunsul lui Andrei a fost rece și disprețuitor. „Ești soția mea,” a spus el. „E treaba mea să am grijă de tine și de finanțele noastre. Ar trebui să fii recunoscătoare.”

Ana a simțit un gol în stomac. Și-a dat seama că Andrei nu se va schimba niciodată și că era blocată în această relație controlantă. S-a gândit să-l părăsească, dar teama de a începe de la zero fără nimic o ținea pe loc. Andrei se asigurase că nu avea economii proprii, nicio siguranță financiară pe care să se bazeze.

Pe măsură ce lunile treceau, stima de sine a Anei s-a diminuat. Se simțea ca un prizonier în propria viață, fără speranță de scăpare. Personalitatea ei vibrantă de odinioară s-a transformat într-o umbră a ceea ce fusese. Trecerea prin rutina zilnică era mecanică, dar în interior se simțea goală și învinsă.

Povestea Anei este un memento dureros al naturii insidioase a abuzului financiar. Nu este vorba doar despre bani—este vorba despre control și putere. Pentru cei prinși în situații similare, este crucial să caute ajutor și sprijin din partea prietenilor de încredere, familiei sau organizațiilor dedicate ajutorării victimelor abuzului.