„Scrisoarea Nescrisă: Regretul unei Bunici”

Maria stătea lângă fereastră, privind cum frunzele de toamnă cădeau ușor pe pământ. Culorile vibrante îi aminteau de felicitarea pe care o alesese cu săptămâni în urmă pentru nepotul ei, Andrei. Era încă pe masa din bucătărie, nescrisă. Andrei împlinise 16 ani săptămâna trecută, iar Maria uitase să o trimită la timp.

Oftă adânc, simțind povara uitării sale. Nu era vorba doar despre felicitare; era vorba despre tot ce rămăsese nespus și nefăcut de-a lungul anilor. Maria și Andrei erau apropiați când el era mai mic. Își amintea verile petrecute la ea acasă, jucându-se în curte și făcând prăjituri împreună. Dar pe măsură ce el creștea, timpul petrecut împreună se diminua, iar conversațiile lor deveneau rare.

Maria ridică felicitarea și își trecu degetele peste cuvintele scrise în interior. „La mulți ani, Andrei! Sper ca acest an să-ți aducă bucurie și succes. Cu drag, Bunica.” Cuvinte simple care acum păreau inadecvate. Se întreba dacă Andrei observase măcar că nu primise o felicitare de la ea anul acesta.

Telefonul sună, întrerupându-i gândurile. Era fiica ei, Ana. „Bună, mamă,” spuse Ana, cu o notă de frustrare în voce. „Andrei a menționat că nu a primit o felicitare de la tine anul acesta. A fost puțin dezamăgit.”

Inima Mariei se strânse. „Îmi pare atât de rău, Ana. Am vrut să o trimit, dar mi-a scăpat din vedere.”

„Știu că ești ocupată, mamă, dar Andrei chiar te admiră,” răspunse Ana. „Îi este dor să petreacă timp cu tine.”

După ce a închis telefonul, Maria simți un val de vinovăție. Realizase cât de mult lăsase agitația vieții să umbrească relația cu Andrei. Voia să repare lucrurile, dar nu știa de unde să înceapă.

A doua zi, Maria decise să-l sune direct pe Andrei. Repetase ce avea să-i spună, sperând să-i transmită cât de mult însemna pentru ea, în ciuda distanței care crescuse între ei. Dar când formă numărul lui, apelul se duse direct la mesageria vocală. Lăsă un mesaj, încercând să pară veselă și scuzându-se în același timp.

„Bună Andrei, sunt Bunica. Voiam doar să-ți spun că îmi pare rău că nu ți-am trimis felicitarea la timp. Îmi este dor de tine și sper să ne vedem curând. Te iubesc.”

Zilele treceau fără niciun răspuns. Maria își verifica telefonul constant, sperând la un apel sau un mesaj de la Andrei. Dar nu era nimic.

Pe măsură ce săptămânile se transformau în luni, Maria realizase că relația lor s-ar putea să nu mai fie niciodată cum a fost odată. Felicitarea nescrisă devenise un simbol al tuturor oportunităților ratate și cuvintelor nespuse dintre ei.

Maria continua să trimită felicitări pentru fiecare ocazie, sperând că într-o zi Andrei va lua legătura cu ea. Dar în adâncul sufletului ei, se temea că prăpastia dintre ei devenise prea mare pentru a fi depășită.