„Scrisoare către amanta soțului meu — La cinci ani de la întâmplare: Acum, ești doar o amintire neplăcută”

Dragă Delia,

Au trecut cinci ani de când am descoperit aventura dintre tine și Mihai. Îmi amintesc ziua aceea vivid, ca și cum ar fi fost o scenă dintr-un film pe care l-am văzut în repetate rânduri, fără voia mea. Șocul, neîncrederea, greutatea copleșitoare a trădării — toate persistă în memoria mea, un fantomă care refuză să dispară.

Niciodată nu am putut să te numesc pe nume, Delia. Pentru mine, ai fost mereu „ea”, umbra care s-a strecurat în viețile noastre și aproape că a distrus familia noastră. Mihai nu a fost inocent, desigur. Acțiunile lui au fost ale lui, și a trebuit să trăiască cu consecințele. Dar această scrisoare nu este despre el. Este despre tine și rolul pe care l-ai jucat în acest dramă sfâșietoare.

Știai că era căsătorit, știai despre mine, Aurora, soția lui de cincisprezece ani. Știai despre Nathan și Zoey, copiii noștri, care abia începeau să navigheze complexitățile școlii gimnaziale când atenția tatălui lor s-a îndepărtat de la cinele în familie și piesele școlare către întâlniri clandestine și mesaje secrete.

M-am întrebat adesea ce îți trecea prin minte în acele zile. Te-ai gândit la durerea pe care o cauzai? Te-ai oprit vreodată să te gândești la viețile pe care le perturbai? Sau emoția interzisului era prea intoxicantă pentru a fi ignorată?

Au trecut cinci ani, și rănile s-au transformat încet în cicatrici — vizibile, palpabile, dar nu mai sunt crude. Mihai și cu mine nu mai suntem împreună. Încrederea care a fost ruptă nu a putut fi niciodată pe deplin reparată, și deși am încercat pentru Nathan și Zoey, a fost în zadar. Co-părintim, menținând o fațadă civilă pentru copiii noștri, care nu meritau nimic din toate acestea.

Cât despre tine, Delia, am auzit că ai trecut rapid peste după ce Mihai a încheiat lucrurile. Poate că a noastră nu a fost prima căsnicie perturbată de acțiunile tale, nici ultima. Nu știu unde ești acum, nici nu vreau să știu. Ești un capitol închis, o carte pe care aș fi dorit să nu o fi citit niciodată.

Scriu această scrisoare nu din răutate sau răzbunare, ci ca un ultim act de eliberare. Recunoscând durerea și trecutul, sper să le las acolo unde le este locul — în urmă. Acum ești doar o amintire rea, o lecție învățată în cel mai greu mod.

Celui care se află într-o situație similară, să știe acest lucru: durerea se diminuează, viața merge înainte, și ești mai puternic decât crezi. Iar ție, Delia, nu îmi mai rămâne nimic de spus.

Cu sinceritate,

Aurora