Mamele Noastre au Devenit Prietene: „Le-am Dezvăluit Planurile Noastre din Greșeală. A Fost ca și Cum Reactorul Lor ar Fi Intrat în Plin”

Andrei și cu mine eram împreună de trei ani și eram nebuniți de dragoste. Ne-am cunoscut în primul an de facultate și, din momentul în care ne-am privit în ochi, am știut că există ceva special între noi. Relația noastră a avut suișuri și coborâșuri, dar mereu am reușit să ieșim mai puternici de cealaltă parte. Așa că, atunci când Andrei s-a pus în genunchi și mi-a propus în mijlocul Parcului Herăstrău, nu am ezitat să spun da.

Am decis să le dăm vestea părinților noștri la o cafea la cafeneaua noastră preferată. Era un loc mic și cochet, cu o atmosferă primitoare, perfect pentru ceea ce credeam că va fi un anunț plin de bucurie. Mama lui Andrei, Elena, și mama mea, Maria, se întâlniseră de câteva ori la diverse reuniuni de familie, dar erau departe de a fi prietene apropiate. Speram că această veste va aduce familiile noastre mai aproape.

Pe măsură ce ne-am așezat la masă, simțeam cum entuziasmul clocotește în mine. Andrei mi-a strâns mâna sub masă, oferindu-mi un zâmbet liniștitor. Am schimbat câteva politețuri și ne-am comandat băuturile. Momentul părea potrivit, așa că Andrei și-a dres glasul și a început.

„Mamă, Maria, avem niște vești minunate,” a spus el, cu vocea plină de anticipare. „Eu și Ana ne căsătorim!”

Pentru un moment, a fost liniște. Apoi, ca și cum un comutator ar fi fost activat, ambele mame au izbucnit într-o avalanșă de întrebări și exclamații. A fost ca și cum reactoarele lor ar fi intrat în plin.

„Doamne! Când s-a întâmplat asta?” a întrebat Elena, cu ochii mari de surpriză.

„De cât timp planificați asta?” a intervenit Maria, cu vocea plină de entuziasm.

Andrei și cu mine ne-am privit unul pe altul, realizând că poate am subestimat reacțiile lor. Am încercat să răspundem la întrebările lor cât mai bine posibil, dar a devenit rapid copleșitor. Atmosfera primitoare a cafenelei a devenit brusc sufocantă.

Pe măsură ce conversația continua, devenea clar că mamele noastre aveau idei foarte diferite despre cum ar trebui să arate nunta noastră. Elena dorea o ceremonie grandioasă cu sute de invitați, în timp ce Maria își imagina o ceremonie mică și intimă. Cu cât vorbeau mai mult, cu atât devenea mai evident că nu erau pe aceeași lungime de undă.

Tensiunile au început să crească pe măsură ce dezbăteau totul, de la lista invitaților până la schema de culori. Andrei și cu mine am încercat să mediem, dar era ca și cum am fi încercat să stingem un incendiu cu benzină. Entuziasmul care inițial umpluse camera a fost rapid înlocuit de frustrare și dezacord.

„Cred doar că o nuntă mare ar fi mult mai memorabilă,” a insistat Elena, cu vocea crescând în intensitate.

„Dar o nuntă mică ar fi mult mai personală,” a contracarat Maria, cu un ton la fel de ferm.

Andrei și cu mine ne-am privit îngrijorați. Acesta nu era modul în care ne-am imaginat acest moment. Sperasem ca mamele noastre să se apropie datorită entuziasmului comun pentru viitorul nostru, dar în schimb, erau la gâtul una alteia.

Pe măsură ce argumentul escalada, tatăl lui Andrei, Gheorghe, și tatăl meu, Ion, au încercat să intervină și să calmeze lucrurile. Dar eforturile lor au fost zadarnice. Daunele fuseseră deja făcute.

Când am plecat din cafenea, era clar că noua prietenie dintre mamele noastre atârna de un fir de ață. Ocazia plină de bucurie pe care o sperasem se transformase într-un câmp de luptă al opiniilor contradictorii și al sentimentelor rănite.

Andrei și cu mine am mers acasă în tăcere, amândoi pierduți în gândurile noastre. Ne dorisem ca familiile noastre să se unească în celebrarea iubirii noastre, dar în schimb, am provocat fără să vrem o prăpastie între ele.

Pe măsură ce stăteam pe canapea în acea seară, Andrei mi-a luat mâna în a lui. „Vom găsi o soluție,” a spus el încet. „Indiferent ce se întâmplă, vom trece prin asta împreună.”

Am dat din cap, dar în adâncul sufletului meu nu puteam scutura sentimentul că nunta noastră de vis s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Drumul înainte era incert și prăpastia dintre familiile noastre părea prea largă pentru a fi acoperită.