Între Datorie și Dezamăgire: Povestea Unei Noră Într-o Familie Românească

„De ce trebuie să mergem din nou la mama ta? Nu am fost și weekendul trecut?” am întrebat eu, încercând să-mi ascund frustrarea. Andrei, soțul meu, își aruncă privirea spre mine cu un amestec de vinovăție și determinare. „Ariana, știi că trebuie să-i ajutăm. Grădina nu se va îngriji singură.”

Am oftat adânc, știind că nu voi câștiga această discuție. De fiecare dată când mergeam la părinții lui Andrei, simțeam cum tensiunea crește între noi. Nu era vorba doar de muncă fizică, ci de faptul că mama lui Andrei părea să aibă o preferință clară pentru Ioana, cealaltă noră a ei.

Ajunși la casa lor, am fost întâmpinați de mirosul proaspăt al pământului și de zâmbetul larg al mamei lui Andrei. „Bine ați venit, dragii mei! Am pregătit o masă delicioasă pentru voi.”

Am zâmbit politicos, dar în interior mă simțeam neliniștită. În timp ce ne așezam la masă, nu am putut să nu observ cum mama lui Andrei vorbea cu entuziasm despre Ioana și cât de bine se descurcă ea cu afacerea ei de croitorie. „Ioana chiar are un talent extraordinar. I-am dat niște bani să-și extindă afacerea,” spuse ea cu mândrie.

Am simțit cum inima mi se strânge. De ce Ioana primea mereu sprijin financiar, iar noi doar mese? Am încercat să-mi păstrez calmul și să nu las gelozia să mă consume.

După masă, am ieșit în grădină cu Andrei. În timp ce plantam răsaduri, nu m-am putut abține să nu-i spun ce mă frământă. „Andrei, nu ți se pare nedrept că mama ta îi dă bani Ioanei, iar noi primim doar mese?”

Andrei s-a oprit din lucru și m-a privit serios. „Ariana, știu că pare nedrept, dar Ioana are nevoie de acei bani pentru afacerea ei. Noi avem tot ce ne trebuie.”

„Dar nu e vorba doar de bani,” am insistat eu. „E vorba de cum ne tratează diferit. Mă simt ca și cum nu aș fi parte din familie.”

Andrei a oftat și a continuat să sape în pământ. „O să vorbesc cu ea,” a spus el în cele din urmă.

Seara, după ce am terminat treaba în grădină, Andrei a avut o discuție cu mama lui. Eu am rămas în camera noastră, încercând să-mi stăpânesc emoțiile. Când s-a întors, părea obosit și îngândurat.

„Ce a spus?” l-am întrebat cu nerăbdare.

„A spus că nu vrea să te facă să te simți exclusă,” a răspuns el încet. „Dar crede că Ioana are nevoie mai mare de ajutor.”

Am simțit cum lacrimile îmi umplu ochii. „Deci totul rămâne la fel?”

Andrei m-a luat în brațe și mi-a șoptit: „O să găsim o soluție, Ariana. Nu vreau să te simți așa.”

În acea noapte, am stat trează mult timp, gândindu-mă la situația noastră. De ce trebuie să fie atât de complicate relațiile de familie? De ce uneori cei dragi ne fac să ne simțim mai puțin importanți?

Poate că adevărata întrebare este: cum putem găsi echilibrul între datoria față de familie și nevoia noastră de a fi apreciați și respectați? Aceasta este o întrebare la care încă nu am găsit răspunsul.