„I-am Cumpărat Fiicei Mele un Apartament cu Banii de Pensie Alimentară: Acum Soțul Meu o Invidiază pentru Condițiile de Trai Mai Bune”

Evelina stătea la masa din bucătărie, degetele ei bătând nervos pe suprafața de lemn. Se uita la ceas, știind că soțul ei, Grigore, va ajunge acasă în orice moment. Se temea de conversația care urma să aibă loc.

Atât Evelina, cât și Grigore lucrau cu normă întreagă. Evelina era asistentă medicală la spitalul local, în timp ce Grigore gestiona un mic magazin de bricolaj. Aveau un salariu mediu lunar, suficient pentru a trăi confortabil, dar nu extravagant. Aveau propria lor mașină și achitaseră recent ipoteca pentru apartamentul lor modest cu două camere. Viața era stabilă, dacă nu puțin monotonă.

Cu toate acestea, exista un aspect al vieții Evelinei pe care Grigore nu l-a putut accepta niciodată: fiica ei, Carla, dintr-o relație anterioară. Tatăl biologic al Carlei, Anton, fusese în mare parte absent din viața ei, dar plătise întotdeauna pensia alimentară cu regularitate. Evelina economisise fiecare bănuț din acei bani, hotărâtă să-i folosească pentru viitorul Carlei.

Când Carla a împlinit douăzeci și unu de ani, Evelina a decis să folosească pensia alimentară acumulată pentru a-i cumpăra un apartament. Era un loc mic, dar modern, într-un cartier frumos, mult mai bun decât apartamentul pe care îl împărțeau Evelina și Grigore. Evelina credea că era cel puțin ce putea face pentru fiica ei, care crescuse fără prezența tatălui biologic.

Grigore, însă, vedea lucrurile diferit. Nu putea înțelege de ce Carla merita o situație de trai mai bună decât a lor. Invidia se acumulase luni de zile și Evelina știa că era doar o chestiune de timp până când totul va exploda.

Ușa de la intrare scârțâi deschizându-se și Grigore intră, cu fața deja încruntată. Aruncă cheile pe tejghea și se așeză în fața Evelinei.

„Trebuie să vorbim,” spuse el, cu vocea plină de frustrare.

Evelina trase adânc aer în piept. „Știu că ești supărat din cauza apartamentului Carlei, dar—”

„Supărat? E puțin spus,” întrerupse Grigore. „Noi muncim din greu să plătim pentru acest loc și ea primește un apartament modern pe tavă? Cum e asta corect?”

„Nu e vorba de corectitudine, Grigore. E vorba de a-i oferi Carlei o șansă la o viață mai bună. Nu l-a avut pe tatăl ei alături și asta e modul meu de a compensa,” explică Evelina, încercând să-și păstreze calmul.

Grigore clătină din cap. „Întotdeauna o pui pe ea pe primul loc. Dar noi? Dar viitorul nostru? Am fi putut folosi acei bani pentru a ne îmbunătăți propria situație de trai.”

Evelina simți un fior de vinovăție, dar rămase fermă. „Avem un acoperiș deasupra capului și ne descurcăm bine. Carla avea nevoie de asta mai mult decât noi.”

Cearta continuă, fiecare cuvânt adâncind prăpastia dintre ei. Invidia lui Grigore creștea și vinovăția Evelinei se amplifica. Au mers la culcare în acea noapte fără să rezolve nimic, tăcerea dintre ei fiind mai zgomotoasă decât orice ceartă.

Zilele s-au transformat în săptămâni și tensiunea doar a crescut. Grigore a început să petreacă mai mult timp la muncă, evitând-o pe Evelina și conversațiile incomode care îl așteptau acasă. Evelina, pe de altă parte, se găsea vizitând-o pe Carla mai des, căutând alinare în noua casă confortabilă a fiicei sale.

Într-o seară, în timp ce stătea în sufrageria confortabilă a Carlei, Evelina și-a dat seama de impactul pe care situația îl avea asupra căsniciei sale. Îl iubea pe Grigore, dar invidia constantă îi distrugea relația. Nu știa cum să repare lucrurile și gândul de a-și pierde căsnicia din cauza acestei decizii o apăsa greu pe inimă.

Înapoi acasă, Grigore stătea singur în apartamentul slab luminat, cu un pahar de whisky în mână. Se uita la spațiul gol unde obișnuia să stea Evelina, întrebându-se dacă vor putea vreodată să-și regăsească drumul unul către celălalt. Apartamentul devenise un simbol al tuturor problemelor din relația lor și nu știa dacă vor putea trece peste asta.

Pe măsură ce zilele treceau, distanța dintre Evelina și Grigore creștea. Vorbeau mai puțin, se certau mai mult și iubirea care îi ținuse împreună părea să se estompeze. Evelina nu putea să nu se întrebe dacă luase decizia corectă, dar era prea târziu să mai schimbe ceva acum.

În cele din urmă, apartamentul care trebuia să asigure viitorul Carlei a distrus căsnicia Evelinei. Invidia și vinovăția au creat o prăpastie prea mare pentru a fi trecută, lăsându-i pe amândoi să navigheze pe drumuri separate, bântuiți de alegerile pe care le-au făcut.