După nuntă am înțeles că soțul meu ascultă doar de mama lui: regret anii pierduți și faptul că am lăsat să fiu condusă de ei

— Nu pune sare în ciorbă, mama nu suportă să fie prea sărată! vocea lui Radu răsună din bucătărie, în timp ce eu, cu lingura în mână, încerc să-mi ascund frustrarea. E a treia oară săptămâna asta când gătesc după gustul doamnei Margareta, nu după al nostru. Mă uit la el, sperând să vadă cât de obosită sunt, dar el nici nu mă privește.

M-am îndrăgostit de Radu la 23 de ani. Era atent, blând și părea că mă pune pe primul loc. Ne-am cunoscut la o petrecere la Irina, colega mea de facultate. Îmi amintesc cum m-a făcut să râd toată seara și cum, la final, mi-a spus: „Ești altfel decât toate fetele pe care le-am cunoscut.” Atunci am simțit că am găsit pe cineva care mă vede cu adevărat.

După un an ne-am mutat împreună. Totul părea perfect, până când mama lui a început să vină tot mai des în vizită. La început, mi s-a părut drăguț: aducea plăcinte, flori, uneori chiar și haine pentru mine. Dar încet-încet, a început să-și bage nasul în toate: „Nu așa se spală geamurile, dragă! Eu le frec cu ziar și ies impecabile.” Sau: „Nu-l lăsa pe Radu să spele vasele, el muncește destul la serviciu.”

Am încercat să-i spun lui Radu că mă deranjează. „E doar mama, vrea să ne ajute”, mi-a răspuns el mereu. Dar ajutorul ei s-a transformat într-un control sufocant. Când am anunțat că vrem să ne căsătorim, Margareta a preluat organizarea nunții. Eu voiam ceva simplu, cu prieteni apropiați și familie restrânsă. Ea a insistat pentru un restaurant mare, 200 de invitați și muzică populară. Radu nu a zis nimic. „Las-o pe mama, știe ea mai bine”, mi-a spus.

În ziua nunții m-am simțit ca o marionetă. Rochia era aleasă de Margareta — „Ți se potrivește perfect, dragă!” — iar meniul nu avea nimic din ce-mi doream eu. Am zâmbit pentru poze, dar în sufletul meu era deja o fisură.

După nuntă ne-am mutat într-un apartament mic, dar Margareta venea aproape zilnic. Îmi aranja hainele în dulap, schimba ordinea lucrurilor în bucătărie și comenta orice decizie luam. Când am vrut să-mi caut un job mai bun, ea a spus: „Mai bine ai face un copil! Ce rost are să muncești atât? Radu are salariu bun.”

Într-o seară, după ce Margareta a plecat supărată că nu i-am acceptat sfaturile despre mobilă, i-am spus lui Radu: — Nu mai pot! Simt că nu trăiesc viața mea, ci viața mamei tale!

El s-a uitat la mine ca și cum i-aș fi cerut imposibilul: — Ce vrei să fac? E mama! Nu pot să-i spun să nu mai vină.

Am plâns toată noaptea. M-am gândit la mama mea, care stă la țară și mă sună doar ca să mă întrebe dacă sunt fericită. Ea nu s-a băgat niciodată peste mine. M-am întrebat dacă nu cumva eu sunt prea sensibilă sau prea pretențioasă.

Apoi au început certurile. Margareta voia să venim la ea în fiecare duminică la masă. Dacă refuzam, făcea crize de nervi și îi spunea lui Radu că nu-l mai iubește dacă nu ascultă de ea. El ceda mereu: — Hai să mergem, ca să fie liniște.

Când am rămas însărcinată, am sperat că lucrurile se vor schimba. Poate că odată ce vom avea copilul nostru, Radu va înțelege că familia noastră trebuie să fie pe primul loc. Dar Margareta a venit cu lista ei de nume pentru copil („Să nu cumva să-i puneți nume modern!”), cu sfaturi despre alăptat („Nu-i da lapte praf, e o rușine!”) și cu pretenția de a sta la noi două luni după naștere.

Într-o zi, când fetița noastră avea doar trei săptămâni și eu eram epuizată de nesomn și griji, Margareta a intrat peste mine în dormitor și mi-a spus: — Nu știi să fii mamă! Las-o pe bunica să-ți arate cum se face.

Atunci am izbucnit: — E copilul meu! Te rog frumos să ieși!

Radu a venit imediat: — Ce ai cu mama? Ea doar vrea să ajute!

Am simțit că mă sufoc. Am ieșit pe balcon și am plâns până mi s-au uscat ochii. În acea noapte i-am spus lui Radu că vreau să merg câteva zile la mama mea. El a tăcut. Nu m-a oprit.

La țară, mama m-a ținut în brațe ca atunci când eram mică. Mi-a spus: — Tu trebuie să fii fericită pentru copilul tău. Dacă nu ești bine cu tine însăți, nici ea nu va fi bine.

M-am întors acasă hotărâtă să pun limite. I-am spus lui Radu: — Ori suntem o familie noi doi și copilul nostru, ori trăim toți trei după cum vrea mama ta.

El s-a uitat la mine lung și a zis: — Nu pot să aleg între tine și mama.

De atunci dormim în camere separate. Margareta vine tot mai des și mă ignoră complet. Fetița noastră crește într-o casă plină de tensiuni.

Uneori mă uit la pozele de la nuntă și mă întreb unde am greșit. Dacă aș fi avut curajul să spun „nu” de la început? Dacă Radu ar fi fost altfel? M-am pierdut pe mine încercând să-i mulțumesc pe ei.

Acum stau seara lângă fetița mea adormită și mă întreb: Cât mai pot sacrifica pentru dragoste? Merită oare să-mi pierd anii încercând să schimb ceva ce nu depinde doar de mine? Voi ce ați face în locul meu?