Aveam Planuri Mari Pentru Weekend. Apoi M-a Sunat Soacra Mea

— Nu pot să cred, iar sună! Am oftat adânc, privind ecranul telefonului care vibra insistent pe masa din bucătărie. Era vineri seara, ora 19:00, și tot ce-mi doream era să mă prăbușesc pe canapea, să-mi torn un pahar de vin și să mă uit la serialul preferat. Dar numele de pe ecran, „Mama Lenuța”, mi-a tăiat tot avântul. Am răspuns cu voce joasă, încercând să-mi ascund oboseala.

— Bună seara, mamă Lenuța, am spus, forțând un zâmbet pe care ea nu avea cum să-l vadă.

— Bună, draga mea! Ce faci? Nu te deranjez, nu?

— Nu, nu, doar ce am ajuns acasă, am mințit, deși eram acasă de două ore, dar nu voiam să-i dau impresia că am timp liber.

— Mă gândeam să vin mâine pe la voi, să facem o curățenie generală. Știi tu, să scoatem tot, să aerisim, să spălăm geamurile, să frecăm podelele… Că vine Paștele și nu vreau să vă prindă sărbătorile cu casa vraiște!

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Aveam planuri! Voiam să dorm până târziu, să citesc, să ies cu prietenele la cafea, să mă plimb cu Vlad, soțul meu, prin parc. Dar cum să-i spun nu? Orice încercare de a refuza se transforma într-o dramă, cu suspine și replici de genul „Nu mai sunt bună de nimic, nu mă mai vreți pe la voi”.

— Sigur, mamă Lenuța, te așteptăm, am spus, simțind cum mi se scurge energia din corp.

Am închis telefonul și m-am prăbușit pe canapea. Vlad a intrat în cameră, cu laptopul sub braț, și m-a privit întrebător.

— Ce s-a întâmplat?

— Ghici cine vine mâine la noi să facem curățenie generală?

A oftat și el, ridicând din umeri.

— Lasă, nu te enerva. O să treacă repede.

— Nu e vorba doar de curățenie, Vlad! E vorba că nu pot să am niciun weekend pentru mine, că mereu trebuie să facem cum vrea ea, că nu pot să spun nu fără să se supere!

— Știu, dar e mama…

— Și eu sunt soția ta! Și am și eu nevoie de timp pentru mine!

Am simțit cum îmi dau lacrimile, dar le-am înghițit repede. Nu voiam să par slabă. Vlad a venit lângă mine și m-a luat în brațe, dar nu a spus nimic. Știam că nu va interveni, nu avea curajul să-i spună mamei lui să nu mai vină atât de des.

A doua zi dimineață, la ora 8 fix, soneria a zbârnâit. Mama Lenuța era deja pe scară, cu două sacoșe pline de produse de curățenie și mănuși de cauciuc. A intrat ca o furtună, a dat drumul la geamuri, a început să mute mobila și să dea indicații.

— Vlad, ia aspiratorul și treci la treabă! Ioana, tu șterge praful de pe rafturi, dar să nu uiți colțurile, că acolo se adună tot timpul! Și vezi că ai lăsat o cană pe noptieră, nu se face așa ceva!

M-am simțit ca o adolescentă certată de mamă. Am început să șterg praful, dar fiecare mișcare era urmărită cu atenție. Dacă nu făceam cum voia ea, primeam imediat observații.

— Nu așa, Ioana, uite, trebuie să apeși mai tare, altfel nu se ia mizeria!

La un moment dat, am scăpat din greșeală o vază de pe raft. S-a spart în zeci de cioburi. Mama Lenuța a venit val-vârtej.

— Doamne, fetițo, dar ce ai? Nu vezi pe unde umbli? Era vaza de la nuntă, de la mătușa Ileana!

— Îmi pare rău, am spus, simțind cum mi se înroșesc obrajii de rușine și nervi.

— Lasă, nu-i nimic, dar să fii mai atentă! Dacă nu erați voi, nu se spărgea!

M-am abținut cu greu să nu răbufnesc. Vlad a venit să mă ajute să strâng cioburile, dar mama lui a continuat să bombăne.

— Nu mai are nimeni grijă de lucruri în casa asta! Pe vremea mea, nu se întâmplau din astea!

Ziua a trecut greu, cu pauze scurte și multe reproșuri mascate sub forma „sfaturilor”. Seara, când în sfârșit a plecat, am rămas în mijlocul sufrageriei, epuizată. Vlad a încercat să mă consoleze.

— Hai, nu mai fi supărată. Uite ce curat e acum!

— Nu e vorba de curățenie, Vlad! E vorba că nu mă simt acasă la mine! Că nu pot să respir fără să simt că greșesc ceva!

— O să-i spun să nu mai vină așa des, a zis el, dar nu l-am crezut. Știam că nu va avea curajul.

Am mers la culcare cu un nod în gât. M-am întrebat dacă așa va fi mereu, dacă voi putea vreodată să-mi apăr spațiul fără să par nerecunoscătoare sau rea. Am adormit cu gândul la toate weekendurile pierdute și la cât de greu e să găsești echilibrul între a fi o noră bună și a nu te pierde pe tine.

Oare câte dintre voi ați trecut prin asta? Cum ați reușit să vă impuneți limitele fără să distrugeți relațiile de familie? Poate nu sunt singura care simte că, uneori, casa ei nu-i mai aparține…