„Am Răspuns la Telefonul Prietenei Mele și Am Auzit Vocea Soțului Meu”

După o zi lungă la muncă, tot ce îmi doream era să ajung acasă, să-mi dau jos pantofii și să mă relaxez. Dar în timp ce conduceam, mi-am amintit că prietena mea Andreea mă rugase să trec pe la ea. Andreea și cu mine suntem de nedespărțit încă din zilele noastre de facultate. Am împărtășit nenumărate amintiri, de la sesiuni de studiu târzii până la sărbătorirea momentelor importante din viața noastră. Recent, ea trece printr-o perioadă dificilă după divorț, și am încercat să fiu acolo pentru ea cât de mult am putut.

Am parcat în fața casei ei și am bătut la ușă. Andreea m-a întâmpinat cu un zâmbet cald, deși puteam vedea tristețea care îi umbrea ochii. Ne-am așezat în sufrageria ei confortabilă, discutând despre toate și nimic. Mă simțeam bine să fiu acolo pentru ea, să-i ofer un umăr pe care să se sprijine.

În timp ce vorbeam, telefonul Andreei a vibrat pe masa de cafea. S-a scuzat și a mers în bucătărie să ne aducă niște băuturi, lăsând telefonul în urmă. Din obișnuință, am aruncat o privire la ecran. Era un apel de la „Ion.” Inima mi-a tresărit. Soțul meu se numește tot Ion, dar nu putea fi el. Sau putea?

Curiozitatea m-a copleșit și am ridicat telefonul. „Alo?” am spus cu ezitare.

A fost o scurtă tăcere înainte ca o voce familiară să răspundă: „Hei iubito, mă gândeam la tine.”

Sângele mi s-a răcit. Era vocea soțului meu. M-am simțit ca și cum pământul mi-ar fi fost smuls de sub picioare. „Ion?” am șoptit, vocea tremurându-mi.

A fost o pauză la celălalt capăt. „Cine e?” a întrebat el, tonul devenind brusc precaut.

„Sunt eu, Emilia,” am răspuns, vocea abia auzindu-se.

Linia s-a întrerupt. Am rămas acolo, înghețată, cu telefonul încă strâns în mână. Andreea s-a întors în cameră cu două pahare de vin. A văzut expresia de pe fața mea și a știut imediat că ceva nu era în regulă.

„Emilia, ce se întâmplă?” a întrebat ea, punând paharele jos și venind repede spre mine.

I-am întins telefonul fără un cuvânt. S-a uitat la ecran și apoi la mine, fața ei devenind palidă. „Pot să explic,” a început ea, dar nu voiam să aud.

„De cât timp?” am cerut, vocea tremurându-mi de furie și trădare.

Andreea s-a uitat în jos la picioarele ei. „Câteva luni,” a admis ea încet.

M-am simțit ca și cum aș fi fost lovită în stomac. Cea mai bună prietenă a mea și soțul meu se vedeau pe ascuns de luni de zile. Camera a început să se învârtă și a trebuit să mă așez.

„Am avut încredere în voi,” am spus, lacrimile curgându-mi pe față. „În amândoi.”

Andreea a încercat să se apropie de mine, dar m-am retras. „Nu,” am spus aspru. „Trebuie să plec.”

Mi-am luat lucrurile și am plecat din casa ei într-o stare de amețeală. Drumul spre casă a fost o ceață de lacrimi și furie. Când am ajuns acasă, Ion mă aștepta, arătând vinovat și rușinat.

„Emilia, te rog lasă-mă să explic,” a implorat el imediat ce am intrat pe ușă.

Dar nu puteam suporta să aud explicațiile lui. „Nu vreau să aud scuzele tale,” am spus rece. „Fă-ți bagajele și pleacă.”

Ion a încercat să protesteze, dar am fost fermă. „Ți-ai făcut alegerea,” i-am spus. „Acum trăiește cu ea.”

Pe măsură ce își făcea bagajele și pleca, am simțit un sentiment ciudat de ușurare amestecat cu o tristețe copleșitoare. Căsnicia mea s-a terminat, la fel și prietenia mea cu Andreea. Cele două persoane în care aveam cea mai mare încredere m-au trădat în cel mai rău mod posibil.

În zilele care au urmat, m-am luptat să accept ceea ce s-a întâmplat. Durerea era insuportabilă uneori, dar încetul cu încetul am început să îmi reconstruiesc viața. Nu a fost ușor și au fost multe momente întunecate, dar știam că merit mai mult decât ceea ce mi-au oferit ei.