Ajutor! Prietenul meu refuză să se căsătorească cu mine, iar mama lui îl susține – dar tatăl lui nu

— Nu vreau să mă căsătoresc, Ana. Nu acum. Vocea lui Vlad răsună în bucătăria mică, printre aburii cafelei de dimineață și mirosul de pâine prăjită. Mă uit la el, cu mâinile tremurânde pe cana de ceai, încercând să-mi adun gândurile. Sunt însărcinată în patru luni, iar lumea mea s-a schimbat peste noapte. Îmi doresc atât de mult să simt că aparțin undeva, că am un viitor sigur pentru copilul nostru. Dar Vlad, cu ochii lui verzi și privirea încăpățânată, refuză să facă pasul pe care îl consider firesc.

— Vlad, nu înțelegi… Nu e vorba doar despre mine sau despre tine. E vorba despre copilul nostru. Despre familie. Despre siguranță. Vocea mi se frânge, iar lacrimile îmi ard obrajii. El oftează, se ridică de la masă și se uită pe fereastră, evitându-mi privirea.

— Ana, nu vreau să mă simt obligat. Nu vreau să fac ceva doar pentru că așa trebuie. Nu sunt pregătit.

Aș vrea să-i spun că nici eu nu sunt pregătită să fiu mamă singură, că mi-e frică de ce va spune lumea, de cum mă vor privi vecinii din blocul nostru vechi din cartierul Dristor. Dar cuvintele nu-mi ies. În schimb, mă ridic și eu, îmi iau geaca și ies pe ușă, lăsându-l singur cu gândurile lui.

Ajung la mama lui Vlad, doamna Mariana, sperând să găsesc înțelegere. Mă primește cu un zâmbet forțat, mă invită la masă și îmi pune o farfurie cu sarmale în față.

— Ana, dragă, Vlad are dreptate. E tânăr, are timp. Nu-l presa. Și eu am așteptat cu taică-su până ne-am simțit pregătiți. Nu e o tragedie dacă nu vă căsătoriți acum. Copilul va fi iubit, asta contează.

Simt cum mi se strânge inima. Mă așteptam la sprijin, la o vorbă bună, dar primesc doar resemnare. Îmi vine să țip, să-i spun că nu e corect, că nu vreau să fiu doar „mama copilului lui Vlad”. Vreau să fiu soția lui, să port numele lui, să simt că aparțin acestei familii.

— Dar ce va spune lumea? Ce va spune mama mea? Ce vor spune colegii de la muncă? întreb, cu vocea stinsă.

— Lumea vorbește oricum, Ana. Nu trăiești pentru gura lumii, ci pentru tine și copilul tău. Vlad e băiat bun, dar încăpățânat. Lasă-l să-și dea seama singur ce vrea.

Mă ridic de la masă, cu stomacul strâns și sufletul gol. Pe drum spre casă, mă gândesc la mama mea, la cum va reacționa când va afla că nu mă mărit. Ea, care a crescut singură trei copii după ce tata a plecat în Italia și nu s-a mai întors niciodată. Știu că nu va fi ușor, dar nu vreau să-i adaug încă o dezamăgire.

Seara, Vlad vine acasă târziu. Îl simt tensionat, evită să mă privească. Îmi spune că a vorbit cu tatăl lui, domnul Ion, un om tăcut, dar cu principii solide.

— Tata zice că nu e corect ce fac. Că dacă vreau să fiu bărbat, trebuie să-mi asum responsabilitatea. Că nu pot să fug la nesfârșit de obligații. Că nu e vorba doar de mine, ci și de tine, și de copil.

Îl privesc, sperând că va continua, că va spune ceea ce aștept să aud. Dar tace. Mă apropii de el, îi iau mâna și o pun pe burtica mea care începe să se rotunjească.

— Vlad, nu vreau să te forțez. Dar nici nu pot să trăiesc așa, în incertitudine. Am nevoie să știu că suntem o familie, că nu sunt doar o greșeală pe care o vei regreta mai târziu.

El oftează din nou, se desprinde ușor și se duce la baie. Îl aud cum trântește ușa, cum dă drumul la apă. Mă simt singură, mai singură ca niciodată.

În zilele următoare, tensiunea crește. Mama mea află, bineînțeles, de la o vecină care a văzut burtica și a tras concluziile. Vine la mine acasă, cu ochii roșii de plâns.

— Ana, nu te-am crescut așa. Nu meriți să fii tratată ca o amantă. Dacă nu vrea să se însoare cu tine, pleacă. Vină acasă. Eu te ajut cu copilul. Nu ai nevoie de el.

Încerc să-i explic că îl iubesc pe Vlad, că vreau să fim o familie, dar ea nu vrea să audă. Îmi spune că bărbații nu se schimbă, că dacă nu vrea acum, nu va vrea niciodată.

Într-o seară, domnul Ion vine la noi acasă. Nu a mai făcut asta niciodată. Se așază la masă, își drege glasul și spune:

— Vlad, Ana, trebuie să vorbim. Eu și Mariana am trecut prin multe. Și eu am fugit de responsabilitate la început, dar am învățat pe pielea mea că familia nu e ceva ce amâni. Dacă iubești, îți asumi. Dacă nu, pleci și lași omul să-și refacă viața. Nu e corect să o ții pe Ana în incertitudine. Ori vă căsătoriți, ori fiecare merge pe drumul lui. Copilul are nevoie de părinți, nu de promisiuni goale.

Vlad se ridică nervos, dă cu pumnul în masă.

— Tata, nu e așa simplu! Nu vreau să mă căsătoresc doar pentru că așa trebuie! Vreau să fiu sigur că fac asta din dragoste, nu din obligație!

Domnul Ion îl privește cu o tristețe adâncă.

— Dragostea nu e doar fluturi în stomac, Vlad. E și responsabilitate, și sacrificiu. Dacă nu ești pregătit, spune-i Anei adevărul. Nu o ține pe loc.

Mă uit la Vlad, cu inima în gât. Aș vrea să fug, să nu mai aud nimic. Dar rămân, pentru că trebuie să știu ce va alege.

După ce tatăl lui pleacă, Vlad se așază lângă mine. Tace mult timp, apoi spune încet:

— Ana, nu știu dacă pot să fiu bărbatul de care ai nevoie. Mă sperie ideea de căsătorie. Mă sperie să nu te dezamăgesc. Dar nu vreau să te pierd.

Îl privesc, cu lacrimi în ochi.

— Vlad, nu vreau să mă pierd nici eu. Nu vreau să fiu doar mama copilului tău. Vreau să fiu soția ta, partenera ta. Dacă nu poți, spune-mi acum. Nu mai pot trăi în incertitudine.

Trec zile, apoi săptămâni. Vlad se închide tot mai mult în el. Eu merg la controale, mă pregătesc pentru venirea copilului, dar sufletul mi-e gol. Mama mă sună zilnic, mă întreabă dacă m-am hotărât. Doamna Mariana mă evită, iar domnul Ion mă sună uneori să mă întrebe dacă sunt bine.

Într-o dimineață, Vlad își face bagajul. Îmi spune că are nevoie de timp să se gândească. Că nu vrea să mă rănească, dar nici nu poate să-mi ofere ce am nevoie acum. Pleacă, lăsându-mă singură, cu burtica mea tot mai mare și cu un gol imens în suflet.

Stau pe canapea, cu mâinile pe burtă, și mă întreb: oare am greșit cerând prea mult? Oare e mai bine să fii singură, dar împăcată cu tine, decât să trăiești în așteptarea unei promisiuni care nu vine niciodată?

Voi ce ați fi făcut în locul meu? E mai bine să lupți pentru dragoste sau să accepți adevărul, oricât de dureros ar fi?