Soacra Mea a Presupus că Sunt o Bonă Gratuită

Eu și Andrei ne-am întâlnit la petrecerea unui prieten comun. A fost una dintre acele seri în care totul a mers perfect. Am vorbit ore întregi și, până la sfârșitul serii, amândoi știam că era ceva special. În câteva luni, eram de nedespărțit. Când am aflat că sunt însărcinată, am decis să ne căsătorim imediat. Nu a fost nunta de basm la care visam mereu, dar a părut corect.

Prima dată când am întâlnit-o pe Elena, mama lui Andrei, a fost la nunta noastră. Părea destul de plăcută, dar era un aer de judecată pe care nu-l puteam ignora. Mi-a oferit un zâmbet forțat și o îmbrățișare rapidă, dar ochii ei erau reci. Am trecut cu vederea, gândindu-mă că era doar nervozitatea sau stresul zilei.

După nuntă, ne-am mutat într-un apartament mic în oraș. Andrei lucra ore lungi ca arhitect, iar eu stăteam acasă să mă pregătesc pentru venirea bebelușului. Elena venea ocazional neanunțată, aducând caserole și haine pentru bebeluș. La început, am apreciat gestul, dar curând a devenit clar că vizitele ei erau mai mult despre a mă verifica decât despre a ajuta.

Când s-a născut Maria, totul s-a schimbat. Vizitele Elenei au devenit mai frecvente și mai intruzive. Critica alegerile mele de parenting, de la marca de scutece pe care o foloseam până la cât de des o hrăneam pe Maria. „Pe vremea mea, făceam lucrurile diferit,” spunea ea, cu un ton plin de condescendență.

Într-o după-amiază, când Maria avea aproximativ trei luni, Elena a apărut cu o valiză. „Mă mut pentru o vreme să te ajut,” a anunțat ea. Am fost luată prin surprindere, dar nu am vrut să par nerecunoscătoare. Andrei credea că era o idee grozavă; el credea că mama lui putea oferi un sprijin necesar.

La început, prezența Elenei a fost oarecum utilă. Gătea mese și făcea curățenie, dar prezența ei constantă a devenit curând sufocantă. Prelua hrănirea Mariei, insistând că ea știe cel mai bine. Chiar și-a rearanjat apartamentul nostru după preferințele ei fără să întrebe.

Într-o seară, Andrei a venit acasă și m-a găsit plângând. „Nu mai pot face asta,” am suspinat. „Mama ta mă înnebunește.” A încercat să mă consoleze, dar nu înțelegea pe deplin amploarea problemei.

Punctul culminant a fost când Elena a început să-și invite prietenele fără să mă întrebe. Într-o după-amiază, am venit acasă după o ieșire rară și am găsit un grup de femei în sufrageria mea, mângâind-o pe Maria ca și cum ar fi fost copilul lor. „E prea mult,” i-am spus lui Andrei în acea seară. „Trebuie să plece.”

Andrei a fost de acord cu reticență să vorbească cu mama lui. Conversația nu a mers bine. Elena m-a acuzat că sunt nerecunoscătoare și egoistă. „Încerc doar să ajut,” spunea ea, cu lacrimi curgându-i pe față. „Nu apreciezi nimic din ce fac.”

Tensiunea din casa noastră a devenit insuportabilă. Eu și Andrei am început să ne certăm mai des și relația noastră a început să se deterioreze. Elena s-a mutat în cele din urmă, dar daunele erau deja făcute. Tensiunea asupra căsniciei noastre era prea mare pentru a fi suportată.

Un an mai târziu, eu și Andrei ne-am despărțit. Interferența constantă a Elenei a creat o prăpastie între noi pe care nu am putut-o depăși. Eu și Maria ne-am mutat într-un apartament mic în cealaltă parte a orașului și am început să-mi reconstruiesc viața ca mamă singură.

Privind înapoi, îmi dau seama că stabilirea limitelor de la început ar fi putut salva căsnicia noastră. Dar la momentul respectiv, eram prea copleșită și lipsită de experiență pentru a mă impune. Prezența bine intenționată dar copleșitoare a Elenei a transformat ceea ce ar fi trebuit să fie o perioadă fericită într-un coșmar.