„Fiul meu mă învinovățește pentru că nu îl susțin financiar așa cum o fac socrii lui”

Nu mi-am imaginat niciodată că relația mea cu fiul meu, Mihai, va ajunge aici. Ca profesoară pensionară care trăiește dintr-o pensie modestă, am crezut mereu că dragostea și valorile pe care i le-am insuflat vor fi suficiente. Dar recent, Mihai a devenit din ce în ce mai resentimentar față de mine pentru că nu pot să-l susțin financiar așa cum o fac socrii lui.

Mihai s-a căsătorit cu Ana acum trei ani. Părinții Anei sunt proprietari de afaceri de succes și au fost întotdeauna generoși cu averea lor. Le-au cumpărat o casă ca dar de nuntă și îi ajută frecvent cu cheltuielile. Între timp, eu locuiesc într-un apartament mic și îmi gestionez cu grijă pensia lunară pentru a-mi acoperi nevoile de bază.

L-am avut pe Mihai când aveam 42 de ani, după ani de încercări de a concepe alături de soțul meu decedat. Am fost extrem de fericiți când a venit pe lume și m-am dedicat creșterii lui cu toată dragostea și grija de care eram capabilă. Soțul meu a murit când Mihai avea doar 10 ani, lăsându-mă să-l cresc singură. În ciuda dificultăților financiare, m-am asigurat că are tot ce îi trebuie și mai mult.

Pe măsură ce Mihai a crescut, a devenit conștient de limitările noastre financiare. L-am încurajat mereu să muncească din greu și să-și urmeze visele, sperând că va înțelege valoarea banilor și importanța autosuficienței. A avut rezultate bune la școală și a mers la facultate, unde a cunoscut-o pe Ana.

Familia Anei l-a primit pe Mihai cu brațele deschise și l-au tratat ca pe unul de-al lor. L-au copleșit cu cadouri și sprijin financiar, pe care eu nu le puteam egala. La început, am fost recunoscătoare că Mihai avea socri atât de generoși, dar în timp, a devenit clar că a început să aștepte același lucru și de la mine.

Prima dată când Mihai mi-a cerut bani a fost la scurt timp după ce el și Ana s-au căsătorit. Voiau să-și renoveze noua casă și, deși părinții Anei contribuiseră deja cu o sumă semnificativă, aveau nevoie de mai mult. I-am explicat lui Mihai că pur și simplu nu îmi permit să îi ajut financiar. Părea să înțeleagă atunci, dar pe măsură ce cererile au continuat și refuzurile mele au persistat, atitudinea lui față de mine a început să se schimbe.

Mihai a început să mă viziteze mai rar și când venea, conversațiile noastre erau tensionate. Adesea făcea comentarii despre cât de norocoși sunt alții să aibă părinți care îi pot susține financiar. M-a durut profund să văd dezamăgirea din ochii lui, știind că nu îi pot oferi ceea ce își dorește.

Într-o zi, în timpul unei discuții aprinse, Mihai m-a acuzat că nu îmi pasă de viitorul lui. A spus că dacă l-aș iubi cu adevărat, aș găsi o modalitate să-l ajut financiar. Cuvintele lui m-au rănit profund. Am încercat să-i explic că dragostea mea pentru el nu se măsoară în bani, ci în sacrificiile pe care le-am făcut de-a lungul vieții lui. Dar nu voia să asculte.

Relația noastră s-a deteriorat de atunci. Mihai rareori mă sună sau mă vizitează acum. Când o face, este de obicei pentru a cere bani sau pentru a se plânge de dificultățile sale financiare. Am încercat să iau legătura cu el, să-i reamintesc legătura pe care o aveam odată, dar se pare că banii au devenit singurul lucru care contează pentru el acum.

Nu mi-am dorit niciodată asta pentru noi. Am sperat mereu ca Mihai să înțeleagă valoarea muncii grele și să aprecieze sacrificiile pe care le-am făcut pentru el. Dar se pare că influența socrilor săi bogați a umbrit totul.

În timp ce stau singură în apartamentul meu mic, nu pot să nu mă întreb unde am greșit. Am eșuat ca mamă? Era ceva mai mult ce aș fi putut face? Aceste întrebări mă bântuie în fiecare zi în timp ce văd cum relația mea cu fiul meu se destramă sub ochii mei.