„Soacra favorizează sora soțului cu bani, în timp ce noi primim doar mese”: Inechitatea sprijinului familial inegal

În fiecare weekend, Alina și Andrei își împachetau mașina și conduceau până în orașul pitoresc unde a crescut Andrei. Era un loc pașnic, înconjurat de natură și plin de nostalgie din copilăria lui Andrei. Inițial, Alina iubea aceste călătorii. Erau o evadare din viața agitată a orașului, o șansă de a respira aer curat și o oportunitate de a se apropia de socrii săi.

Părinții lui Andrei, Victor și Maria, erau întotdeauna primitori, dar munca îi aștepta. Victor, în ciuda vârstei sale, era pasionat de grădina sa mare, care se întindea în curtea din spate ca o mini-fermă. Andrei crescuse având grijă de această grădină, și se înțelegea că fiecare vizită includea ajutorul la sarcinile sezoniere necesare.

Alina nu se deranja de muncă. Găsea consolare în activitatea fizică, săpând, plantând și recoltând. Era satisfăcător să vezi roadele muncii lor, la propriu, și Maria gătea întotdeauna mese din produsele pe care le adunau. Aceste mese, delicioase și sățioase, erau tot ceea ce Alina și Andrei primeau pentru eforturile lor.

Cu toate acestea, Alina nu putea să nu observe diferența flagrantă în modul în care Maria o trata pe cealaltă noră, Elena. Elena era căsătorită cu fratele mai mic al lui Andrei, Artur, care vizita rar, invocând jobul său ocupat din oraș. Cu toate acestea, în ciuda aparițiilor ei rare și a contribuției minime la treburile casnice, Elena era adesea lăudată în termeni strălucitori. Mai mult, Maria îi trimitea frecvent Elenei plicuri cu bani, „pentru a ajuta cu cheltuielile din oraș”, după cum spunea ea.

Acest weekend nu a fost diferit. După o zi lungă în grădină, Alina a auzit-o pe Maria la telefon cu Elena, promițând să trimită mai mulți bani pentru că Elena voia să cumpere niște mobilă nouă. Durerea conversației a fost ascuțită și imediată. Aici erau ei, acoperiți de murdărie și sudoare după o zi de muncă, iar acolo era Elena, pe cale să primească o sumă de bani doar pentru că făcea parte din familie.

În acea seară, la cină, frustrarea Alinei a dat în clocot. „Andrei, nu crezi că e nedrept?” a întrebat ea, vocea ei fiind un amestec de furie și dezamăgire. „Venim aici în fiecare weekend. Muncim din greu. Și mama ta o tratează pe Elena ca și cum ea ar fi cea care are nevoie de ajutor?”

Andrei, mereu pacificatorul, a încercat să o liniștească. „Alina, așa este mama. Elena a fost întotdeauna bună la câștigat simpatia oamenilor. Să nu lăsăm asta să strice relația noastră cu părinții mei.”

Dar Alina nu putea să scape de sentimentul de nedreptate. Nu era doar despre bani sau ajutor; era despre recunoașterea și aprecierea eforturilor lor. Pe măsură ce se întorceau acasă duminică seara, mașina era plină de o tăcere inconfortabilă. Alina privea pe fereastră, gândurile ei fiind încețoșate de deziluzie. Discrepanța în tratament nu mai era doar o simplă problemă de familie; devenise un cui care îi despărțea pe ea și Andrei, între ea și socrii ei.

În weekendurile următoare, Alina a găsit scuze să rămână acasă. A invocat munca, ziua de naștere a unui prieten, orice. Andrei mergea singur, expresiile lui devenind tot mai îngrijorate cu fiecare călătorie. Desechilibrul introdusese o crăpătură în căsnicia lor, o crăpătură care se lărgea cu săptămânile care treceau. Absența Alinei era observată, dar niciodată întrebată, iar călătoriile odinioară prețuite în orașul mic deveniseră o corvoadă solo pentru Andrei, un reminder al tensiunilor nerezolvate care zăceau chiar sub suprafața obligațiilor și iubirii familiale.