„Nu Știu Ce Să Fac. Fiul Meu Este Mereu de Partea Soției Sale!”

Doamna Popescu stătea în sufrageria ei confortabilă, pereții fiind împodobiți cu fotografii de familie și suveniruri din anii trecuți. Oftă adânc, cu inima grea de un amestec de frustrare și tristețe. La șaizeci de ani, întotdeauna și-a imaginat că anii ei de aur vor fi plini de bucurie și armonie, mai ales cu singurul ei fiu, Mihai, locuind în apropiere. Dar lucrurile au luat o întorsătură diferită de când Mihai s-a căsătorit cu Andreea.

„Nu știu ce să fac!” exclamă doamna Popescu, cu vocea plină de disperare. „Fiul meu este mereu de partea soției sale! Indiferent ce spun sau fac, el o susține pe ea.”

Totul a început când Mihai a adus-o pe Andreea acasă pentru prima dată. Doamna Popescu fusese entuziasmată să o cunoască pe femeia care îi cucerise inima fiului ei, dar a fost surprinsă de asertivitatea și opiniile puternice ale Andreei. De la bun început, era clar că Andreea nu era genul care să cedeze ușor.

„Mamă,” spunea Mihai ori de câte ori doamna Popescu încerca să ofere un sfat sau să-și exprime îngrijorarea, „nu-ți face griji, Andreea știe ce face. Nu e proastă.”

Doamna Popescu nu putea să nu se simtă marginalizată și neapreciată. Îl crescuse pe Mihai singură după ce tatăl lui murise când era doar un copil. Întotdeauna fuseseră apropiați și sperase că legătura lor va rămâne puternică chiar și după ce el s-a căsătorit. Dar acum, părea că Andreea îi luase locul în inima lui Mihai.

Un incident anume încă o durea profund. Doamna Popescu sugerase să petreacă toți împreună Ziua Recunoștinței la ea acasă, așa cum făcuseră ani la rând. Dar Andreea avea alte planuri.

„Mihai și cu mine am decis să găzduim Ziua Recunoștinței la noi acasă anul acesta,” anunțase Andreea într-o seară la cină.

Inima doamnei Popescu s-a prăbușit. Așteptase cu nerăbdare sărbătoarea, să gătească o masă mare și să-i aibă pe toți adunați în jurul mesei ei. A încercat să-și ascundă dezamăgirea, dar Mihai a observat.

„Mamă, e doar un an,” i-a spus el blând. „Andreea vrea să începem și noi propriile noastre tradiții.”

Doamna Popescu a dat din cap, forțând un zâmbet, dar în interior simțea un fior de singurătate. Nu era vorba doar despre Ziua Recunoștinței; era vorba despre sentimentul că își pierde fiul în fața altei femei.

Pe măsură ce timpul trecea, prăpastia dintre doamna Popescu și Andreea devenea tot mai mare. De fiecare dată când doamna Popescu încerca să ofere un sfat sau să-și împărtășească îngrijorările, Mihai își apăra soția.

„Mamă, trebuie să ai încredere în Andreea,” spunea el. „Ea știe ce e mai bine pentru noi.”

Dar doamna Popescu nu putea scutura sentimentul că Andreea o împingea afară din viața lui Mihai. Îi era dor de zilele când vorbeau ore întregi, își împărtășeau gândurile și visele și se susțineau reciproc prin bune și rele.

Într-o seară, după încă o ceartă cu Mihai despre deciziile Andreei, doamna Popescu a izbucnit în lacrimi.

„Pur și simplu nu înțeleg,” a plâns ea la telefon cu prietena ei Maria. „De ce ia mereu partea ei? De ce nu poate vedea cât de mult mă rănește asta?”

Maria a încercat să o consoleze, dar nu existau răspunsuri ușoare. Adevărul era că Mihai alesese să prioritizeze căsnicia sa în detrimentul relației cu mama sa și puțin putea face doamna Popescu pentru a schimba asta.

Pe măsură ce lunile treceau, doamna Popescu se retrase tot mai mult din viețile lui Mihai și Andreea. A încetat să mai ofere sfaturi și și-a păstrat opiniile pentru ea însăși, temându-se de o altă confruntare. Legătura odinioară strânsă pe care o împărțea cu fiul ei fusese înlocuită de o relație politicoasă dar distantă.

Doamna Popescu petrecea tot mai mult timp singură în casa ei, înconjurată de amintiri ale vremurilor mai fericite. Îl iubea încă profund pe Mihai, dar nu putea să nu simtă un sentiment de pierdere și dor pentru apropierea pe care o avuseseră odată.

În cele din urmă, doamna Popescu a realizat că unele lucruri erau dincolo de controlul ei. Nu putea schimba loialitatea lui Mihai față de soția sa sau să-l facă să vadă lucrurile din perspectiva ei. Tot ce putea face era să prețuiască momentele pe care le aveau împreună și să spere că într-o zi relația lor va găsi drumul înapoi la ceea ce fusese odată.