„Acum Nu Mai Sunt Fericită cu Apelurile Fiicei Mele”: Știu că Vrea Doar Banii Noștri

Nora stătea la masa din bucătărie, cu mâinile în jurul unei cești de cafea aburindă. Telefonul a sunat și ea a aruncat o privire la ID-ul apelantului. Era Camelia, fiica ei. Un oftat i-a scăpat de pe buze în timp ce ridica telefonul.

„Bună, mamă,” vocea Cameliei a răsunat la celălalt capăt.

„Bună, Camelia,” a răspuns Nora, încercând să-și adune un pic de entuziasm. „Ce mai faci?”

„Sunt bine, doar ocupată cu munca și toate cele,” a spus Camelia repede. „Ascultă, am nevoie de o favoare.”

Inima Norei s-a scufundat. Era mereu la fel. Apelurile Cameliei deveniseră previzibile, fiecare fiind un preludiu pentru o cerere de bani. „Ce este de data asta?” a întrebat ea, cu vocea plină de resemnare.

„Am nevoie de 2000 de lei pentru chiria din această lună,” a spus Camelia, tonul ei fiind casual, ca și cum ar fi cerut o cană de zahăr.

Nora a închis ochii, simțind înțepătura familiară a dezamăgirii. „Camelia, tocmai te-am ajutat luna trecută. Ai promis că vei pune lucrurile sub control.”

„Știu, mamă, dar lucrurile sunt grele acum,” a implorat Camelia. „Te rog, am mare nevoie.”

Nora s-a uitat la Grigore, soțul ei, care stătea în fața ei. El a clătinat ușor din cap, expresia lui oglindindu-i propria frustrare. Trecuseră prin acest ciclu de prea multe ori.

„Bine,” a spus Nora în cele din urmă. „Îți vom trimite banii.”

„Mulțumesc, mamă! Ești cea mai bună!” a exclamat Camelia înainte de a închide repede telefonul.

Nora a pus telefonul jos și s-a uitat la Grigore. „Nu știu cât timp mai putem continua așa,” a spus ea încet.

Grigore a dat din cap. „Știu. Dar ce alegere avem? E fiica noastră.”

Zilele s-au transformat în săptămâni și modelul a continuat. Apelurile Cameliei erau rare și întotdeauna centrate pe nevoile ei financiare. De fiecare dată când îi trimiteau bani, ea dispărea din nou, lăsându-i pe Nora și Grigore să se întrebe dacă o ajutau sau o încurajau.

Într-o seară, în timp ce stăteau în sufragerie, telefonul a sunat din nou. Nora a ezitat înainte de a răspunde. „Alo?”

„Mamă, sunt eu,” a spus Camelia, vocea ei sunând mai disperată decât de obicei. „Am nevoie de ajutor.”

Inima Norei a început să bată mai repede. „Ce s-a întâmplat?”

„Mi-am pierdut slujba și nu pot plăti facturile,” a spus Camelia, vocea ei tremurând. „Am nevoie de 4000 de lei pentru a mă descurca luna aceasta.”

Nora a simțit un val de furie și tristețe cuprinzând-o. „Camelia, nu putem continua așa. Trebuie să găsești o modalitate de a te întreține singură.”

„Știu, mamă, dar promit că aceasta este ultima dată,” a implorat Camelia.

Nora s-a uitat la Grigore, care clătina din cap mai hotărât de data aceasta. „Camelia, nu putem continua să te salvăm mereu,” a spus Nora ferm. „Trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta.”

A urmat o lungă tăcere la celălalt capăt al liniei înainte ca Camelia să vorbească din nou. „Bine,” a spus ea rece. „Cred că nu mai pot conta pe voi.”

Linia s-a întrerupt și Nora s-a uitat la telefon neîncrezătoare. A simțit un amestec de vinovăție și ușurare cuprinzând-o. Oare făcuseră ceea ce trebuia? Oare Camelia va învăța în sfârșit să se descurce singură?

Săptămânile s-au transformat în luni și nu au mai primit apeluri de la Camelia. Nora și Grigore au încercat să se concentreze pe propriile lor vieți, dar absența fiicei lor apăsa greu asupra lor.

Într-o zi, o scrisoare a sosit prin poștă. Era de la Camelia. Mâinile Norei tremurau în timp ce o deschidea.

„Dragă mamă și tată,

Știu că v-am dezamăgit de multe ori și îmi pare rău pentru asta. Am luptat să-mi găsesc drumul, dar îmi dau seama acum că trebuie să o fac singură. Sper că mă puteți ierta pentru toată durerea pe care v-am cauzat-o.

Cu dragoste,

Camelia”

Nora a simțit lacrimi umplându-i ochii în timp ce citea scrisoarea. I-a dat-o lui Grigore, care a citit-o în tăcere înainte de a o trage într-o îmbrățișare.

Nu știau ce le rezervă viitorul pentru Camelia sau dacă vor mai auzi vreodată de la ea. Dar pentru moment, trebuiau să o lase să plece și să spere că își va găsi drumul.