Șapte nopți nedormite: Cum a ajuns soțul meu un străin

„Nu mai pot, Irina. Am nevoie de o pauză.” Cuvintele lui Radu încă îmi răsună în minte, ca un ecou care nu se stinge nici după șapte nopți de nesomn. Era trecut de miezul nopții când a spus asta, cu vocea joasă, evitându-mi privirea. Mara dormea în camera ei, iar eu stăteam în bucătărie, cu mâinile strânse pe cana de ceai rece. Nu am știut ce să-i răspund. Am simțit doar cum ceva se rupe în mine, ca o ață subțire care ținea totul laolaltă.

A doua zi dimineață, Radu nu mai era. Pe masă, un bilet scurt: „Sunt la ai mei. Nu mă căuta.” Am citit de zeci de ori acele cuvinte, încercând să le găsesc sensul. Mara s-a trezit devreme și m-a întrebat unde e tata. I-am spus că a plecat la bunici pentru câteva zile. M-a privit lung, cu ochii ei mari și întrebători, dar nu a zis nimic.

De atunci, fiecare zi e o luptă. Mara merge la școală, iar eu mă prefac că totul e normal. Mă sună mama și mă întreabă dacă am mâncat. „Radu e doar obosit, dragă. Știi cum e la serviciu, îl storc ăștia de puteri,” îmi spune ea mereu, dar eu simt că nu e doar atât. În ultima vreme, Radu era tot mai absent. Venea târziu acasă, nu mai vorbea cu mine decât despre facturi sau lista de cumpărături. Într-o seară l-am găsit plângând în baie. Când l-am întrebat ce are, mi-a spus că nu știe nici el.

Aseară am încercat să-l sun din nou. Telefonul lui era închis. Am scris un mesaj: „Te rog, spune-mi dacă ești bine.” Nu mi-a răspuns nici până azi. Mă uit la Mara cum desenează la masă și mă întreb dacă simte și ea golul acesta care mă apasă pe piept.

În a treia noapte fără el, am visat că ne certam în fața blocului. El țipa la mine că nu-l înțeleg niciodată, iar eu plângeam și îi spuneam că nu mai știu cine suntem. M-am trezit transpirată și cu inima bătând nebunește. Am mers la baie și m-am privit în oglindă: ochii umflați, cearcăne adânci, părul încâlcit. Cine sunt eu fără el? Cine suntem noi fără el?

Mama a venit ieri să stea cu Mara cât am fost la serviciu. Când m-am întors acasă, făcea sarmale și fredona încet un cântec vechi. „O să fie bine, Irina,” mi-a zis fără să mă privească. „Bărbații au momentele lor de slăbiciune.” Dar eu știu că nu e doar slăbiciune. E ceva mai mult – poate o altă femeie? Poate s-a săturat de mine? Poate nu mai vrea viața asta cu rate la bancă și copil bolnav de gripă la fiecare două luni?

În seara asta, Mara a venit la mine în pat și m-a întrebat: „Mami, tati se mai întoarce?” I-am spus că da, dar vocea mi-a tremurat. A adormit strânsă la pieptul meu, iar eu am plâns în tăcere ca să nu o trezesc.

Nu pot să nu mă gândesc la toate momentele când poate am greșit eu: când am ridicat tonul pentru că eram obosită, când l-am ignorat pentru că Mara avea febră sau când am refuzat să ieșim în oraș pentru că nu aveam bani deoparte. Oare toate astea l-au împins să plece? Sau pur și simplu s-a săturat de mine?

Azi dimineață am primit un mesaj de la el: „Sunt bine. Am nevoie de timp.” Atât. Fără explicații, fără promisiuni. M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi smuls inima din piept.

La serviciu nu mă pot concentra deloc. Colega mea, Alina, m-a întrebat dacă sunt bolnavă. I-am spus doar că sunt obosită. Nu pot să vorbesc despre asta cu nimeni – mi-e rușine să recunosc că familia mea se destramă sub ochii mei și nu pot face nimic.

Seara, după ce Mara adoarme, stau pe canapea și mă uit la pozele noastre din vacanța la mare. Radu zâmbea larg atunci, o ținea pe Mara pe umeri și râdea din toată inima. Unde a dispărut omul acela? Unde am dispărut noi?

În a șaptea noapte fără el, am visat că mă aflu într-o cameră goală și strig după el, dar nimeni nu răspunde. M-am trezit cu lacrimi pe obraji și cu un gol imens în suflet.

Poate că mama are dreptate – poate Radu e doar slăbit de griji și oboseală. Dar poate că adevărul e mult mai dureros: poate că uneori oamenii se pierd unii pe alții fără să-și dea seama când sau cum s-a întâmplat asta.

Mă întreb dacă există vreo cale să ne regăsim sau dacă tot ce pot face e să merg mai departe pentru Mara.

Oare câți dintre noi trăim cu teama că omul pe care îl iubim cel mai mult poate deveni peste noapte un străin? Ce faci când familia ta se destramă încet-încet și nu știi dacă poți s-o salvezi?