Mașina fratelui meu pe numele meu – Povestea unei capcane de familie românești

— Nu mai pot, Radu! Nu mai pot să-ți acopăr toate prostiile! am urlat, cu mâinile tremurând de nervi și neputință, în timp ce țineam în mână încă o amendă venită pe numele meu. Era a treia săptămână la rând când primeam plicuri de la Poliție, toate pentru depășiri de viteză și parcare neregulamentară. Mașina era a lui, dar actele erau pe numele meu. Și fiecare greșeală a lui devenea povara mea.

Totul a început acum doi ani, într-o seară friguroasă de noiembrie, când Radu a venit la mine cu ochii roșii de oboseală și vocea stinsă:
— Te rog, frate, ajută-mă! Nu mă mai ajută nimeni. Am nevoie de mașina asta ca să pot merge la muncă. Dar banca nu-mi dă credit… Ai putea tu să o iei pe numele tău?

M-am uitat la el și am văzut disperarea din ochii lui. Era fratele meu mai mic, mereu visător și mereu cu capul în nori. Mama ne-a crescut singură după ce tata a plecat în Italia și nu s-a mai întors niciodată. Întotdeauna am simțit că trebuie să-l protejez pe Radu, să fiu stâlpul familiei. Așa că am semnat fără să mă gândesc prea mult.

La început totul părea în regulă. Radu era fericit, mergea la muncă, îmi mulțumea aproape zilnic. Dar încet-încet au început să apară problemele. Mai întâi au fost întârzierile la rate. Mă suna banca:
— Domnule Ionescu, rata pentru autoturismul Dacia Logan nu a fost achitată luna aceasta.

Îl sunam pe Radu:
— Ce faci, măi, ai uitat iar de rată?
— Lasă, frate, rezolv eu! Am avut niște cheltuieli neprevăzute.

Apoi au venit amenzile. La început le plătea el, dar după câteva luni a început să le ignore. Eu primeam plicurile acasă și mă simțeam ca un infractor. Mama mă certa:
— De ce te-ai băgat în asta? Știi bine că Radu nu e responsabil!

Dar cum să-l las? Era sângele meu. Și totuși, fiecare lună aducea o nouă povară: rate neplătite, amenzi, telefoane de la recuperatori. Într-o zi m-au sunat de la ANAF:
— Aveți datorii neachitate. Dacă nu plătiți în 15 zile, vom începe executarea silită.

Atunci am simțit că mă prăbușesc. Aveam deja probleme la serviciu din cauza stresului. Prietena mea, Ioana, mă întreba tot mai des:
— De ce te lași folosit? De ce nu-i spui adevărul mamei?

Dar cum să-i spun? Cum să recunosc că am greșit? Că din dorința de a-l ajuta pe Radu, mi-am ruinat viața?

Într-o seară, după ce am primit încă o somație de plată, m-am dus la el acasă. L-am găsit jucând FIFA cu niște prieteni.
— Radu, trebuie să vorbim!
El a oftat și a dat din umeri:
— Ce-ai, frate? Nu vezi că am musafiri?
— Nu mă interesează! M-ai băgat în rahat până peste cap! Dacă nu plătești tot ce ai de plătit luna asta, vând mașina!

A râs ironic:
— Vinde-o dacă poți! Oricum e pe numele tău…

Atunci am simțit că mi se rupe ceva în suflet. Fratele meu nu mai era copilul pe care îl protejam. Era un bărbat care se folosea de mine fără niciun regret.

În următoarele luni am încercat să rezolv lucrurile: am plătit din economiile mele ratele restante și amenzile. Am vorbit cu banca să refinanțez creditul. Am încercat să-l conving pe Radu să-și schimbe comportamentul.

Mama plângea mereu când vedea cât sufăr:
— Nu vă certați! Sunteți tot ce am!

Dar eu nu mai puteam. Într-o zi am decis să pun capăt: am vândut mașina fără să-i spun lui Radu. Când a aflat, a venit furios la mine:
— Cum ai putut? Era viața mea!
— Era viața MEA! Eu plăteam pentru toate greșelile tale!

S-a lăsat o liniște grea între noi. Mama s-a îmbolnăvit de supărare. Ioana m-a părăsit pentru că nu mai suportase tensiunea dintre mine și familia mea.

Am rămas singur într-un apartament mic, cu datorii și regrete. Radu nu mi-a mai vorbit luni întregi. Mama abia dacă mă suna.

Într-o noapte târzie, privind pe geam la luminile orașului, m-am întrebat: Oare merită să sacrifici totul pentru familie? Unde se termină iubirea și începe autodistrugerea? Poate cineva să ierte cu adevărat atunci când dragostea devine o povară?