Între două lumi: ziua de naștere a Lenei și fantomele trecutului

— Ivana, nu cred că e o idee bună să o inviți pe Maria, a spus mama, în timp ce aranja baloanele roz pe peretele sufrageriei. Vocea ei era tăioasă, dar ochii îi trădau o grijă sinceră. — Nu vreau să stricăm ziua Lenei, dar… nu e locul ei aici.

Am rămas cu mâna suspendată deasupra tortului, cu cuțitul pregătit să tai prima felie. Lena râdea în camera alăturată, jucându-se cu verișorii ei, fără să știe că, dincolo de ușa aceea, adulții purtau războaie tăcute. M-am uitat la mama și am simțit cum mi se strânge stomacul. Maria fusese mai mult decât o soacră pentru mine. În anii de căsnicie cu Radu, ea mi-a fost sprijin, prietenă, uneori chiar mamă. Dar după divorț, totul s-a schimbat. Radu a dispărut din viața noastră, iar Maria a rămas singura punte între Lena și trecutul ei patern.

— Mama, Lena are dreptul să-și cunoască bunica. Nu pot să-i iau asta, am spus încet, încercând să-mi stăpânesc vocea. — Și apoi, Maria nu are nicio vină pentru ce s-a întâmplat între mine și Radu.

Mama a oftat și a ieșit din cameră, lăsându-mă singură cu gândurile mele. Am privit masa plină de prăjituri, sucuri și cadouri colorate. Totul părea perfect, dar în mine era furtună. Oare făceam bine? Oare Lena avea nevoie de Maria sau doar eu încercam să mă agăț de o iluzie a familiei pe care o pierdusem?

La ora patru fix, soneria a sunat. Am deschis ușa și am văzut-o pe Maria, cu un buchet de lalele galbene și o cutie mare, împachetată cu hârtie lucioasă. Ochii ei erau roșii, dar zâmbea. — La mulți ani, Lena! a spus, deși Lena nu era lângă noi. M-a privit pe mine, nesigură, ca și cum ar fi cerut permisiunea să intre.

— Intră, Maria, te rog, am spus, făcându-i loc. Am simțit privirile mamei și ale fratelui meu, Vlad, care stătea la masă cu brațele încrucișate. Atmosfera s-a tensionat instantaneu. Lena a venit alergând și s-a aruncat în brațele Mariei, care a izbucnit în plâns. — Mi-a fost dor de tine, bunico!

— Și mie, puiul meu, și mie, a spus Maria, strângând-o la piept. Pentru o clipă, totul a părut normal, ca înainte. Dar apoi, Vlad a ridicat vocea:

— Nu mi se pare corect, Ivana. Radu nu a venit niciodată să-și vadă copilul, dar mama lui are pretenția să fie parte din viața Lenei? Nu vezi că doar răscolește trecutul?

Maria a lăsat capul în jos. — Nu vreau să răscolesc nimic, Vlad. Vreau doar să-mi văd nepoata. Nu am nicio vină pentru ce a făcut fiul meu.

— Dar Lena are nevoie de stabilitate, nu de confuzie, a intervenit mama. — Nu vreau să o văd suferind când tu vei dispărea, ca Radu.

Am simțit cum mă sufoc. Toți vorbeau despre Lena, dar nimeni nu o întrebase ce simte ea. M-am aplecat la nivelul ei și am întrebat-o:

— Lena, vrei să petreci timp cu bunica Maria?

Fetița a dat din cap, cu ochii mari și sinceri. — Da, mami. Bunica îmi citea povești frumoase.

Am luat o decizie pe loc. — Maria rămâne. Pentru Lena. Dacă cineva are o problemă cu asta, poate pleca.

Vlad a ieșit trântind ușa, iar mama a rămas tăcută, cu lacrimi în ochi. Am simțit că pierd ceva din familia mea, dar câștigam altceva pentru Lena. Am tăiat tortul, am cântat „La mulți ani” și, pentru câteva ore, am fost din nou o familie, chiar dacă una ciudată, cu margini rupte și lipite la loc.

Seara, după ce toți au plecat, Maria a rămas să mă ajute la strâns. S-a apropiat de mine și mi-a spus încet:

— Îți mulțumesc, Ivana. Știu că nu e ușor. Și eu sufăr pentru Radu, dar Lena e tot ce mi-a rămas. Dacă vrei să nu mai vin, înțeleg…

Am luat-o de mână. — Nu vreau să-i iau Lenei dreptul la iubire. Dar nici nu vreau să trăiesc mereu între două lumi. Cum să fac să nu rănesc pe nimeni?

Maria a zâmbit trist. — Nu poți. Dar poți să alegi ce e mai bine pentru copilul tău.

În noaptea aceea, am stat pe marginea patului Lenei și am privit-o cum doarme, cu păpușa primită de la Maria strânsă la piept. M-am întrebat dacă nu cumva îi dau speranțe false, dacă nu o condamn la o viață între lumi care nu se vor împăca niciodată.

Poate că nu există răspunsuri simple. Poate că trecutul și viitorul se amestecă mereu, iar noi trebuie doar să găsim curajul să mergem mai departe, chiar dacă doare.

Oare e corect să-i dau Lenei acces la o familie pe jumătate? Sau ar trebui să rup orice legătură cu trecutul, pentru liniștea tuturor? Voi ce ați face în locul meu?