Când Soțul Meu Era Plecat, Soacra M-a Dat Afară: Povestea Unei Trădări și a Curajului

— Nu mai pot să te suport în casa asta! Ți-am spus de atâtea ori că nu ești bună de nimic! Vocea soacrei mele, Elena, răsuna prin bucătăria mică, în timp ce eu stăteam cu mâinile strânse la piept, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Era marți dimineață, iar soțul meu, Radu, era plecat de două zile în delegație la Cluj. Îmi amintesc perfect cum mi-a spus la telefon: „Ai grijă de mama, te rog. Știi că are nevoie de tine.” Dar cine avea grijă de mine?

În ultimele luni, tensiunile dintre mine și Elena crescuseră. De când ne-am mutat la ea după ce am pierdut apartamentul din cauza ratelor prea mari, simțeam că nu mai am niciun colț al meu. Mă simțeam ca o chiriașă în propria viață. Elena nu pierdea nicio ocazie să-mi amintească faptul că sunt doar o „venetică” dintr-un sat uitat de lume și că Radu ar fi meritat ceva mai bun.

— Nu vezi că nici măcar nu știi să gătești cum trebuie? Azi iar ai ars ciorba! Ce-o să spună Radu când vine acasă?

Am încercat să-i explic că eram obosită, că am stat până târziu să termin niște traduceri pentru serviciu, dar nu m-a ascultat. A început să arunce cu vasele prin chiuvetă și să mă acuze că îi stric casa și liniștea.

— Dacă nu-ți convine, poți să pleci! Casa asta e a mea!

Am simțit cum mi se taie picioarele. Unde să mă duc? Părinții mei erau bătrâni și bolnavi, la țară, iar prietenii mei erau ocupați cu viețile lor. Am ieșit pe hol și am sunat-o pe sora mea, Ioana.

— Nu pot să cred! Așa ceva nu se face! Vino la mine, cât stai pe baricade — mi-a spus ea cu voce tremurată.

Am strâns câteva haine într-o geantă veche și am ieșit pe ușă fără să mă uit înapoi. Pe drum spre gară, am plâns în hohote. Mă simțeam umilită, trădată și singură. Radu nu răspundea la telefon. I-am trimis un mesaj: „Mama ta m-a dat afară. Nu mai pot.”

La Ioana acasă era cald și liniște. M-a luat în brațe fără să spună nimic. Seara târziu, Radu m-a sunat.

— Ce-ai făcut? De ce ai plecat? Mama zice că ai țipat la ea și ai spart farfurii!

— Nu e adevărat! Ea m-a dat afară! — am izbucnit printre lacrimi.

— Nu știu ce să cred… Mereu vă certați. Poate ar trebui să stai acolo câteva zile până mă întorc.

Am simțit cum se rupe ceva în mine. Radu nu mă credea. Nu voia să audă adevărul meu. În noaptea aceea n-am dormit deloc. M-am gândit la toate momentele când am trecut peste jignirile Elenei doar ca să-l protejez pe Radu de conflicte. La toate dățile când am înghițit în sec și am zâmbit fals la mesele de duminică.

A doua zi dimineață, Ioana mi-a făcut cafea și mi-a spus:

— Tu meriți mai mult decât atât. Nu ești un sac de box pentru frustrările altora.

Am început să caut chirii pe internet. Salariul meu era mic, dar poate găseam ceva modest. Între timp, Radu a revenit acasă și a încercat să mă convingă să mă întorc.

— Hai acasă, te rog! Mama promite că nu se mai bagă…

— Nu pot, Radu! Nu mai pot trăi cu frica asta în fiecare zi. Nu vreau să fiu mereu vinovată pentru tot ce merge prost!

Au urmat zile lungi de tăcere și mesaje reci. Elena îi spunea lui Radu că eu sunt instabilă, că nu sunt femeie de casă. El oscila între a mă apăra timid și a-i da dreptate mamei lui.

Într-o seară, după o ceartă la telefon cu Radu, am ieșit pe balconul Ioanei și am privit luminile orașului. Mi-am dat seama că nu vreau să-mi trăiesc viața cerșind acceptarea cuiva care nu mă vrea cu adevărat acolo.

Cu banii strânși cu greu, am găsit o garsonieră micuță la marginea orașului. Prima noapte acolo am plâns de ușurare — era liniște, nimeni nu țipa la mine, nimeni nu-mi spunea că nu sunt destul de bună.

Radu a venit într-o zi cu un buchet de flori ofilite.

— Îmi pare rău… Dar nu pot să-mi las mama singură.

— Și eu? Eu unde sunt în povestea asta?

A tăcut. Am știut atunci că trebuie să-mi scriu singură povestea mai departe.

Acum, după luni de zile, încă doare. Dar am descoperit că pot fi puternică fără aprobarea nimănui. Câteodată mă întreb: oare chiar familia e mereu sprijinul nostru sau uneori trebuie să ne alegem singuri familia?

Voi ce ați face dacă ați fi în locul meu? E oare curaj sau egoism să alegi liniștea ta înaintea așteptărilor celorlalți?