„Îmi răsfeți fiul, bunico,” s-a plâns Victoria. Iată cum am rezolvat această problemă

Gheorghe a fost întotdeauna un om cu inima moale, mai ales când venea vorba de nepoții săi. Casa lui era plină de râsete și haos, așa cum numai copiii mici pot aduce. Totuși, acest weekend a fost diferit. În timp ce aștepta sosirea fiului său Matei, a soției acestuia, Ioana, și a fiicei lor, Eva, tensiunea era palpabilă în aer.

Victoria, sora lui Matei, a fost întotdeauna vocală în ceea ce privește filozofiile ei parentale, care adesea se ciocneau cu vederile mai tradiționale ale lui Gheorghe. „Îmi răsfeți fiul, bunico,” îi spunea adesea Ioanei, criticând tratamentele extra și indulgența pe care le arăta față de Eva.

Această vizită a fost încărcată cu un strat suplimentar de stres. Eva, la vârsta de șase ani, devenea din ce în ce mai conștientă de tensiunile dintre mătușa ei și bunici. Îi plăceau vizitele la Gheorghe și Ioana, unde regulile erau mai puțin stricte, iar poveștile de la culcare durau până târziu în noapte.

Imediat ce au sosit, Victoria și-a făcut poziția clară. „Mamă, tată, chiar trebuie să vorbim despre Eva. Trebuie să încetați să-mi subminați parentingul. O lăsați să stea trează prea târziu, mănâncă prea multe dulciuri și niciodată nu o disciplinați. Devine o problemă.”

Gheorghe, dorind să păstreze pacea, a încercat să ușureze atmosfera. „Păi, la ce sunt bunicii dacă nu să-și răsfețe puțin nepoții?” a râs el, încercând să o îmbrățișeze pe Victoria, care s-a încordat la atingerea lui.

Ioana, simțind tensiunea crescândă, a sugerat, „Să nu ne certăm. Suntem aici să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.” Dar Victoria a fost neînduplecată.

„Nu, mamă. Asta este serios. Nu vreau ca Eva să creadă că poate face orice vrea aici și apoi să aducă acele obiceiuri acasă.”

Conversația s-a oprit când Eva a intrat în cameră, cu ochii mari și nesigură. Simțind disconfortul ei, Gheorghe a decis că era timpul să abordeze problema direct. „Victoria, respect că tu ești mama ei și ai regulile tale. Dar în această casă, și eu am modul meu de a fi. Promit să nu contrazic ceea ce îi înveți, dar trebuie să fiu și eu sincer cu mine însumi.”

Victoria, frustrată și simțindu-se neascultată, a răspuns tăios, „Atunci poate nu ar trebui să mai venim atât de des.”

Camera a devenit tăcută. Inima lui Gheorghe s-a strâns când a privit-o pe Eva, a cărei față era acum încruntată în confuzie și tristețe. Ioana a încercat să medieze, sugerând compromisuri, dar paguba fusese făcută.

Vizita a continuat, dar bucuria a fost umbrită de conflictul nerezolvat. Mesele au fost tăcute, și Eva părea să se furișeze în jur, temându-se să facă orice care ar putea declanșa o altă ceartă.

Când au plecat, Gheorghe a îmbrățișat-o strâns pe Eva, șoptind, „Amintește-ți, bunicul te iubește foarte mult.” Eva a dat din cap, mâna ei mică agățându-se de a lui.

După ce au plecat cu mașina, Gheorghe a stat la fereastră, privind drumul mult timp după ce mașina a dispărut. Ioana i s-a alăturat, prezența ei fiind un sprijin tăcut. „Poate că e mai bine așa,” a murmurat ea. „Cel puțin pentru o vreme.”

Gheorghe a dat din cap, dar inima lui era grea. Rezolvase problema, dar la ce preț? Casa părea mai goală, tăcerea fiind un contrast puternic față de râsetele care o umpleau odinioară.