Sub același acoperiș: O poveste despre familie, tradiții și iertare

— Nu mai pot, mama! Nu mai pot să fac totul singură! am izbucnit, cu mâinile pline de făină și ochii înlăcrimați, în mijlocul bucătăriei care mirosea a cozonac și a supă de pui. Era Ajunul Crăciunului, iar casa noastră din Ploiești era din nou plină de voci, râsete și pași grăbiți. Dar eu, Ana, eram prinsă ca într-o capcană între așteptările tuturor și dorința mea de liniște.

Mama s-a oprit din tăiatul legumelor pentru salata boeuf și m-a privit lung, cu acea privire pe care o avea când eram mică și nu voiam să-mi fac temele. — Așa e la noi, fată. Femeia ține casa. Așa am făcut și eu, așa a făcut și bunica ta. Nu te mai plânge, că nu moare nimeni din muncă.

Mi-am mușcat buza. Tata stătea în sufragerie cu fratele meu, Sorin, discutând politică la un pahar de vin. Copiii mei, Ilinca și Vlad, alergau printre picioarele mele, cerând mereu ceva dulce. Soțul meu, Radu, încerca să mă ajute, dar mama îl privea cu o sprânceană ridicată ori de câte ori se apropia de aragaz.

— Lasă-l pe Radu, mamă! Nu suntem la restaurant! am ridicat vocea fără să vreau.

— Ana, nu-i frumos să vorbești așa! Să nu-ți pierzi respectul pentru tradiție! a răspuns mama, cu glas tăios.

Am simțit cum mi se strânge inima. De ani de zile încercam să fac pe plac tuturor: să gătesc ca mama, să fiu gazda perfectă, să nu supăr pe nimeni. Dar în fiecare an, după ce plecau toți, rămâneam singură în bucătărie, spălând vasele până târziu în noapte, cu lacrimile curgându-mi pe obraji.

Anul acesta nu mai puteam. M-am uitat la Radu, care mi-a zâmbit încurajator.

— Hai să facem altfel anul ăsta. Fiecare aduce ceva și fiecare ajută la masă. Nu mai e doar pe umerii tăi, mi-a șoptit el.

Am dat din cap. — Dar mama nu va accepta niciodată.

— Atunci e timpul să-i arătăm că se poate și altfel.

Seara a venit cu pași repezi. Masa era întinsă, mirosul de sarmale umplea casa. Toți erau adunați în jurul mesei: părinții mei, Sorin cu soția lui, copiii noștri. Am bătut ușor în pahar.

— Vreau să vă spun ceva. Anul acesta am decis să schimbăm puțin tradiția. Fiecare dintre noi va ajuta la masă: unii aduc mâncare, alții strâng vasele sau pun masa. Nu mai vreau să fie totul pe umerii unei singure persoane.

S-a lăsat o liniște apăsătoare. Mama s-a uitat la mine ca și cum i-aș fi spus că vreau să vând casa.

— Ana, nu se face așa! Ce-or zice rudele? Că nu ești gospodină?

— Să zică ce vor! Eu nu mai pot! am izbucnit.

Tata a tușit jenat. — Las-o pe Ana, Marioara. Poate are dreptate. Și noi suntem obosiți după atâția ani.

Sorin s-a ridicat brusc: — Eu nu știu să gătesc!

— Dar poți să speli vasele sau să duci gunoiul! i-am răspuns.

Soția lui Sorin a zâmbit timid: — Eu pot face salata de boeuf la anul.

Copiii au început să râdă: — Și noi putem pune masa!

Mama s-a ridicat încet de la masă și a ieșit din cameră fără un cuvânt. Am simțit că mi se rupe sufletul. Am mers după ea în bucătărie.

— Mamă… Nu vreau să te rănesc. Dar nu mai pot duce totul singură. Vreau să fim o familie adevărată, nu doar niște oameni care se întâlnesc ca la teatru.

Mama s-a uitat la mine cu ochii umezi: — Știi cât m-am chinuit eu să vă cresc? Știi câte nopți am plâns singură în bucătărie? N-am vrut decât să vă fie bine…

Am luat-o în brațe. — Știu… Tocmai de asta vreau să schimbăm ceva. Să nu mai plângem singure în bucătărie.

A doua zi dimineață, când am intrat în bucătărie, mama făcea cafeaua pentru toată lumea. Mi-a zâmbit obosit: — Poate ai dreptate, fată… Poate e timpul să ne ajutăm unii pe alții.

Seara aceea a fost prima dată când am stat toți la masă fără ca cineva să fie mereu pe fugă sau supărat. Am râs împreună, am povestit amintiri vechi și am făcut planuri pentru anul viitor.

Poate că nu e ușor să schimbi tradițiile unei familii românești. Poate că doare să recunoști că ai nevoie de ajutor sau că ai greșit față de cei dragi. Dar cred că adevărata armonie vine atunci când avem curajul să fim sinceri unii cu alții și să ne sprijinim reciproc.

Oare câte familii din România trăiesc aceeași poveste ca a noastră? Câte mame plâng singure în bucătărie? Poate e timpul să vorbim despre asta…