Încă o vară la mare cu familia lui Vlad: între sacrificiu și revoltă

— Irina, tu ai făcut rezervarea la Eforie? Să nu uităm că anul trecut am rămas fără camere bune din cauza ta!
Vocea soacrei mele, doamna Maria, răsună din difuzorul telefonului ca un clopot spart. Mă uit la Vlad, soțul meu, care stă cu ochii în pământ, jucându-se cu o cană goală. Îmi vine să țip, dar mă abțin.
— Mamă, poate anul ăsta… poate nu mergem toți, încerc eu timid.
— Cum adică? Să nu mergem împreună? Ce familie suntem noi dacă nu păstrăm tradițiile?
Mătușa Lenuța intervine și ea, cu vocea ei pițigăiată:
— Irina, tu ești tânără, ai energie! Lasă mofturile, că doar nu te duci la muncă pe șantier. La mare e relaxare!
Simt cum mi se strânge stomacul. Anul trecut am ajuns acasă mai obosită decât după o lună de lucru. Soacra a ținut să vizităm toate plajele „cu tradiție”, mătușa a făcut crize pentru fiecare masă care nu era la ora fixată de ea, iar Vlad… Vlad n-a zis nimic. Ca de obicei.

M-am trezit într-o dimineață pe balconul pensiunii, cu ochii în lacrimi și cu dorința arzătoare să fiu oriunde altundeva. Nici măcar nu apucasem să citesc cartea pe care mi-o luasem special pentru vacanță. În fiecare zi trebuia să fiu mediator între soacră și mătușă, să organizez mesele, să caut farmacie pentru pastilele lor „de stomac” și să ascult nemulțumirile despre cât de scump e totul la mare.

Acum, când aud din nou aceleași voci și aceleași pretenții, simt că explodez. Vlad mă privește cu ochi rugători.
— Hai, Irina… știi cum e mama… dacă îi zic eu ceva, se supără și nu mai vorbește cu mine două luni.
— Și dacă îi zic eu ceva? întreb cu voce joasă.
— Tu te descurci mai bine cu ea…

Asta e problema: mereu eu trebuie să mă descurc. Mereu eu trebuie să fiu cea care cedează. Dar anul acesta nu mai pot. Am muncit un an întreg, am pus bani deoparte pentru o vacanță doar cu Vlad și fetița noastră, Mara. Visam la liniște, la dimineți leneșe pe o plajă pustie din Vama Veche sau poate la o cabană la munte. Dar visul meu pare să se destrame sub presiunea familiei lui Vlad.

Într-o seară, după ce Mara adoarme, îl prind pe Vlad în bucătărie.
— Vlad, te rog… anul ăsta vreau să facem ceva doar noi trei. Nu mai pot cu vacanțele astea în care trebuie să fiu bonă pentru toată familia ta.
El oftează.
— Știu… dar dacă refuzăm, mama o să facă scandal. Știi cum e ea…
— Și eu? Eu nu contez? Eu nu am dreptul la o vacanță adevărată?
Se uită la mine ca un copil prins cu mâna în borcanul cu dulceață.
— Ba da… dar nu vreau să stric relațiile…

Îmi vine să râd amar. Relațiile cui? Ale lui cu mama lui? Ale mele cu toată lumea? De ce trebuie mereu să aleg între liniștea mea și pacea familiei extinse?

A doua zi primesc un mesaj de la soacră: „Am găsit o pensiune aproape de plajă! Să faci rezervarea azi!”
Simt cum îmi crește pulsul. Îi răspund scurt: „Anul acesta nu putem veni.”
Imediat sună telefonul.
— Cum adică nu puteți veni? Ce s-a întâmplat? Ești bolnavă?
— Nu sunt bolnavă. Doar că vrem să mergem singuri anul acesta.
— Vlad știe?
— Da.
— Nu-mi vine să cred! După tot ce am făcut pentru voi…
Închid telefonul înainte să izbucnească furtuna de reproșuri. Mâinile îmi tremură. Vlad intră în cameră.
— Ai vorbit cu mama?
— Da. I-am spus că nu venim.
Se uită la mine speriat.
— O să fie supărată…
— O să-i treacă. Și dacă nu-i trece… asta e.

În zilele următoare primesc mesaje pasiv-agresive de la mătușa Lenuța: „Sper că vă distrați fără noi! Să nu uitați cine v-a ajutat când ați avut nevoie!”
Mara mă întreabă de ce bunica e tristă.
— Pentru că uneori oamenii mari se supără când lucrurile nu ies cum vor ei, îi spun blând.

În sfârșit, după ani de compromisuri, simt că respir. Am rezervat trei nopți la o cabană micuță din Apuseni. Mara sare prin iarbă, Vlad zâmbește timid și parcă începe să înțeleagă că fericirea noastră nu depinde de aprobarea mamei lui.

Dar undeva în sufletul meu încă simt vinovăția care mă roade: oare am făcut bine? Oare e egoism sau doar grija pentru mine și familia mea restrânsă?

Poate că uneori trebuie să ne alegem bătăliile și să ne apărăm liniștea cu orice preț. Voi ce ați fi făcut în locul meu? Unde se termină sacrificiul și unde începe dreptul la fericire?