„Când Tata a Dat-o Afară pe Mama, Ea și-a Amintit că Mă Are pe Mine”

Când Tata a Dat-o Afară pe Mama, Ea și-a Amintit că Mă Are pe Mine

Viața are un mod de a-ți arunca provocări când te aștepți mai puțin. Pentru familia mea, părea că loviturile nu se mai opreau. Numele meu este Ana, și aceasta este povestea despre cum mama mea, Elena, și cu mine am navigat prin unele dintre cele mai grele momente din viețile noastre.

Totul a început când tata, Ion, a decis că s-a săturat de familia noastră. Într-o seară, după o ceartă deosebit de aprinsă, și-a făcut bagajele și a plecat. Nu doar că a părăsit casa; ne-a părăsit pe noi. Mama era devastată. Ea fusese întotdeauna liantul care ținea familia împreună, iar acum se destrăma.

Ca să fie și mai rău, bunicul Gheorghe murise cu câteva luni înainte. El era stânca familiei noastre, cel care știa întotdeauna ce să facă. Fără el, ne simțeam pierduți. Mătușa Delia a încercat să ajute, dar avea propriile ei probleme. Relațiile ei nu păreau să funcționeze niciodată și se străduia să-și țină viața pe linia de plutire.

Fără bărbați în familia noastră, a fost rândul mamei și al mătușii Delia să facă față cheltuielilor. Amândouă lucrau ore lungi la locurile lor de muncă respective. Mama lucra ca asistentă medicală, făcând ture duble ori de câte ori putea. Mătușa Delia lucra la un restaurant local, adesea luând ture suplimentare pentru a ajuta la plata facturilor.

În ciuda eforturilor lor, lucrurile erau dificile. A trebuit să ne mutăm din casa noastră într-un apartament mic de cealaltă parte a orașului. Nu era mare lucru, dar era tot ce ne puteam permite. Cartierul era periculos și adesea mă simțeam nesigură mergând acasă de la școală.

Mama încerca din răsputeri să păstreze lucrurile normale pentru mine, dar era clar că se chinuia. Venea acasă epuizată, abia reușind să-și țină ochii deschiși. Încercam să ajut cât de mult puteam, gătind cina și făcându-mi temele fără să mi se ceară. Dar niciodată nu părea suficient.

Într-o noapte, am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu mătușa Delia. Plângea, spunând că nu știe cât timp mai poate continua așa. Mătușa Delia încerca să o reasigure, dar îi puteam auzi îndoiala în voce.

Pe măsură ce timpul trecea, lucrurile doar se înrăutățeau. Mama a început să bea pentru a face față stresului. Nu a durat mult până când și-a pierdut locul de muncă la spital. Fără venitul ei, nu ne-am mai putut permite chiria apartamentului nostru. Am fost evacuați și a trebuit să ne mutăm cu mătușa Delia.

Locuind cu mătușa Delia era înghesuit și incomod. Apartamentul ei era chiar mai mic decât al nostru fusese și abia era loc pentru toți. Tensiunile erau mari și certurile deveniseră o rutină zilnică.

Încercam să stau cât mai mult pe dinafară, petrecându-mi majoritatea timpului la bibliotecă sau cu prietenii. Dar era greu să scap de realitatea situației noastre. Consumul de alcool al mamei se agrava și devenea tot mai distantă. Simțeam că o pierd și pe ea.

Într-o zi, am venit acasă de la școală și am găsit-o pe mama leșinată pe canapea. Sticle goale erau împrăștiate pe jos în jurul ei. Am încercat să o trezesc, dar nu reacționa. Panicat, am sunat-o pe mătușa Delia la muncă. A venit în grabă acasă și a chemat o ambulanță.

Mama a fost dusă la spital și internată pentru intoxicație alcoolică. Doctorii au spus că a fost norocoasă că a supraviețuit. Mătușa Delia și cu mine o vizitam zilnic, dar era clar că nu se îmbunătățea. Refuza să meargă la dezintoxicare, insistând că poate renunța singură.

În cele din urmă, mama a fost externată din spital și trimisă acasă cu noi. Dar lucrurile nu s-au îmbunătățit. A continuat să bea și sănătatea ei s-a deteriorat rapid. Într-o dimineață, am găsit-o inconștientă în pat. De data aceasta, nu mai era nimic de făcut.

Pierderea mamei a fost cel mai greu lucru prin care am trecut vreodată. Mătușa Delia a făcut tot posibilul să aibă grijă de mine, dar nu era același lucru. Golul lăsat de absența mamei era imposibil de umplut.

Viața are un mod de a te testa în moduri pe care nu le-ai imaginat niciodată. Pentru mine, asta a însemnat să cresc fără un tată și să-mi pierd mama prea devreme. Dar prin toate acestea, am învățat că familia nu este doar despre sânge; este despre oamenii care stau lângă tine când totul se destramă.