„Să ai un copil la 40 de ani și să nu-l răsfeți este imposibil”: O mamă a crescut un fiu egoist și acum nu știe cum să-l gestioneze

Să ai un copil la 40 de ani și să nu-l răsfeți este imposibil. Întrebați orice părinte care a decis să aibă un copil mai târziu în viață și cu siguranță vă va confirma acest lucru. Așa este viața, dar eu și soțul meu, Mihai, nu am putut face nimic în privința asta. Am încercat ani de zile să avem un copil, dar nu am avut noroc. Nici nu vreau să vorbesc despre nenumăratele vizite la doctor, tratamente și inimi frânte pe care le-am îndurat.

Când Andrei a venit în sfârșit în viețile noastre, a fost miracolul nostru. Eram copleșiți de bucurie și hotărâți să-i oferim tot ce ne-a lipsit în acei ani lungi de așteptare. Dar acum, pe măsură ce Andrei se apropie de a 16-a aniversare, nu pot să nu simt că eforturile noastre bine intenționate s-au întors împotriva noastră.

Din momentul în care s-a născut Andrei, Mihai și cu mine l-am copleșit cu dragoste, atenție și bunuri materiale. Am vrut să compensăm timpul pierdut și să ne asigurăm că nu se va simți niciodată privat de ceva. Andrei avea cele mai bune haine, jucării, gadgeturi—tot ce vă puteți imagina. Credeam că facem ceea ce trebuie oferindu-i toate aceste lucruri, dar nu ne-am dat seama că cream un monstru.

Andrei a crescut crezând că lumea se învârte în jurul lui. Nu a trebuit niciodată să muncească pentru ceva sau să se confrunte cu dezamăgiri pentru că noi ne asiguram întotdeauna că obține ceea ce vrea. Dacă făcea o criză de nervi, cedam. Dacă voia ceva scump, cumpăram. Credeam că îl facem fericit, dar în realitate îl pregăteam pentru eșec.

Acum, Andrei este adolescent și sentimentul lui de dreptate doar a crescut. Se așteaptă ca totul să-i fie oferit pe tavă și nu are niciun concept despre muncă grea sau responsabilitate. Refuză să facă treburi casnice, nu își ia studiile în serios și ne tratează cu un dispreț evident.

Mihai și cu mine suntem la capătul puterilor. Am încercat să vorbim cu Andrei despre comportamentul lui, dar ne ignoră sau devine defensiv. Am încercat să stabilim limite și să impunem reguli, dar le ignoră sau găsește modalități de a ne manipula pentru a ceda. Este ca și cum am fi prinși într-un ciclu nesfârșit de indulgență și regrete.

Într-o seară deosebit de dificilă, după încă o ceartă cu Andrei despre notele lui slabe și lipsa de efort, Mihai și cu mine ne-am așezat să discutăm opțiunile noastre. Ne-am dat seama că trebuie să luăm măsuri drastice dacă sperăm vreodată să schimbăm lucrurile.

Am decis să reducem luxurile și privilegiile la care Andrei se obișnuise. I-am luat gadgeturile scumpe, i-am limitat alocația și am insistat să înceapă să contribuie la treburile casnice. A fost o decizie dificilă, dar știam că este necesară.

Reacția lui Andrei a fost explozivă. Ne-a acuzat că suntem nedrepți și că îi ruinăm viața. A refuzat să respecte noile noastre reguli și chiar a amenințat că va pleca de acasă. Mi s-a rupt inima văzându-l atât de furios și resentimentar, dar știam că trebuie să rămânem fermi.

Săptămânile s-au transformat în luni și tensiunea din casa noastră doar a crescut. Comportamentul lui Andrei nu s-a îmbunătățit; dimpotrivă, a devenit mai rebel. A început să chiulească de la școală, să se asocieze cu persoane nepotrivite și să intre în probleme cu legea.

Mihai și cu mine ne simțeam ca niște eșecuri ca părinți. Am încercat atât de mult să-i oferim lui Andrei tot ce își dorea, dar făcând asta am neglijat să-l învățăm valorile muncii grele, respectului și responsabilității. Acum plăteam prețul greșelilor noastre.

În timp ce scriu aceste rânduri, nu pot să nu mă întreb dacă mai există speranță pentru Andrei. Vreau să cred că poate schimba, că poate învăța din greșelile lui și deveni o persoană mai bună. Dar în adâncul sufletului meu, mă tem că este prea târziu.

Să ai un copil la 40 de ani și să nu-l răsfeți este imposibil. Am învățat asta pe calea cea grea. Și acum rămânem cu realitatea dureroasă a unui fiu egoist care nu știe cum să navigheze prin lume fără ca totul să-i fie oferit pe tavă.