„Mama mea nu a fost niciodată asertivă: Familia a profitat de ea până când am spus ‘Nu'”

Elena a fost întotdeauna cea mai liniștită din familia ei, pacificatoarea, cea care îngrijește. Soțul ei, George, avea o personalitate mai dominantă, stabilind adesea tonul pentru starea de spirit și deciziile din gospodărie. Ei aveau doi copii, Ștefan și Andrei, care erau separați de o diferență de șapte ani. Ștefan, cel mai mare, era independent și autosuficient, în contrast puternic cu tânărul Andrei, care la opt ani încă cerea multă atenție.

Disparitatea în modul în care erau tratați copiii era evidentă de la început. Ștefan a învățat de timpuriu că nevoile lui sunt secundare față de cele ale fratelui său mai mic. Această regulă nescrisă era înțeleasă nu doar de Ștefan, dar și de Elena, care adoptase inconștient rolul de protector și îngrijitor principal al lui Andrei. Acest lucru i-a lăsat propriile nevoi și dorințe perpetuu nesatisfăcute, o situație de care George părea să fie ignorant, sau poate alegea să ignore.

Pe măsură ce Andrei creștea, creșteau și cerințele și crizele lui de furie. Viața Elenei se învârtea în jurul gestionării izbucnirilor lui și a satisfacerii capriciilor sale, adesea în detrimentul propriei ei stări de bine. Dinamica familiei era dezechilibrată, cu Elena și Ștefan suportând greul comportamentului erratic al lui Andrei. George, adesea plecat în călătorii de afaceri, rămânea distant față de haosul zilnic.

Laura, sora Elenei, a observat tensiunea asupra surorii sale în timpul unei vizite. A văzut cum Elena îmbătrânise, scânteia ei estompată de ani de punere a nevoilor altcuiva înaintea propriilor nevoi. Laura a fost deosebit de impresionată de o scenă la cină, unde Andrei a refuzat să mănânce ce gătise Elena, iar Elena, obosită dar hotărâtă, a început să pregătească o masă diferită doar pentru el.

„De ce faci asta?” a întrebat Laura pe Elena mai târziu în acea seară, vocea ei plină de îngrijorare.

„Este doar un copil,” a răspuns Elena, scuza standard care i-a scăpat înainte să poată evalua adevărul ei.

„Dar Ștefan nu era mult diferit la vârsta lui, și nu l-ai răsfățat așa.”

Elena a făcut o pauză, o licărire de realizare trecându-i peste trăsăturile obosite. „Este diferit, Laura. George… el nu suportă crizele de furie ale lui Andrei. Este mai ușor așa.”

Laura s-a încruntat, pe punctul de a protesta, dar sunetul unui pahar spart din sufragerie a întrerupt-o. Au alergat acolo pentru a găsi un vas spart pe podea, Andrei stând deasupra lui cu o privire sfidătoare, iar fața lui George roșie de furie nu din cauza dezordinii, ci pentru că jocul lui de fotbal fusese întrerupt.

Următoarele câteva minute au fost un vârtej de strigăte, cu George certând-o pe Elena pentru că nu l-a supravegheat mai atent pe Andrei, iar Andrei plângând, nu din remușcare, ci din frică. Elena, cu fața o mască a resemnării, a început să curețe fără un cuvânt.

Acea noapte, Laura nu a putut să doarmă. Nedreptatea aceea o roadea. Dimineața următoare, s-a apropiat de Elena. „Trebuie să te afirmi,” a îndemnat-o. „Nu poți lăsa pe George sau pe Andrei să te trateze așa. Și tu contezi, Elena.”

Elena a privit-o pe sora ei, lacrimi adunându-se în ochi. „Nu știu dacă pot,” a șoptit.

Laura a îmbrățișat-o strâns. „Te voi ajuta. Vom începe să stabilim niște limite.”

Dar schimbarea nu este ușoară, iar obiceiurile vechi mor greu. În ciuda sprijinului Laurei, Elena a avut dificultăți în a se afirma. Modelul era prea înrădăcinat, dinamica prea dezechilibrată. Atitudinea nepăsătoare a lui George și cerințele crescânde ale lui Andrei au stins încet încercările timide de schimbare ale Elenei.

Luni mai târziu, Laura a vizitat din nou, doar pentru a găsi situația neschimbată, poate chiar agravată. Elena, acum mai retrasă, încetase să mai argumenteze, să mai încerce. Lumina din ochii ei, odată licărind cu speranța schimbării, se estompase în resemnare.

Laura și-a dat seama atunci că unele cicluri sunt prea adânci pentru a fi rupte, iar unii oameni prea epuizați de ani de cedare. A plecat cu inima grea, știind că, în ciuda eforturilor ei cele mai bune, Elena alesese calea celei mai mici rezistențe, un drum care ducea înapoi la același sacrificiu nesfârșit.