„E timpul să-ți găsești propriul drum: Nu te mai pot susține”

Soarele apunea, aruncând o lumină caldă prin fereastra bucătăriei în timp ce Ana stătea lângă chiuvetă, spălând ultimele vase de la cină. Soțul ei, Andrei, stătea la masă, cu ochii lipiți de telefon. Era o scenă familiară în casa lor. Ana oftă, uscându-și mâinile pe un prosop înainte de a se întoarce spre el.

„Andrei, trebuie să vorbim,” spuse ea, cu o voce calmă dar fermă.

El ridică privirea, ușor iritat că a fost întrerupt. „Ce s-a întâmplat?”

Ana inspiră adânc, alegându-și cu grijă cuvintele. „Nu te mai pot susține așa. Trebuie să începi să contribui mai mult.”

Andrei clipi, surprins. „Ce vrei să spui? Credeam că ne descurcăm bine.”

„Nu ne descurcăm,” răspunse Ana, frustrarea ieșind la suprafață. „Lucrez două joburi doar ca să ne menținem pe linia de plutire în timp ce tu stai aici toată ziua. Nu e corect.”

Fața lui Andrei se înroși de furie. „Încerc să găsesc ceva! Nu e ușor acolo.”

„Știu că e greu,” spuse Ana, îmblânzindu-și puțin tonul. „Dar nici măcar nu mai încerci. Ai renunțat.”

Camera era tăcută cu excepția ticăitului ceasului de pe perete. Ochii lui Andrei căutau o replică. „Nu mi-am dat seama că simți așa,” murmură el în cele din urmă.

„Ți-am spus de luni de zile,” răspunse Ana, exasperată. „Dar nimic nu se schimbă.”

Andrei se ridică brusc, răsturnându-și scaunul în proces. „Deci ce vrei să fac? Să plec?”

Ana clătină din cap, lacrimile umplându-i ochii. „Vreau să îți asumi responsabilitatea. Vreau să îți pese de viitorul nostru la fel de mult ca și mie.”

Andrei o privi lung înainte de a se întoarce, umerii căzuți în semn de înfrângere. „O să găsesc eu ceva,” mormăi el.

Ana îl privi plecând, cu inima grea de un amestec de tristețe și ușurare. Știa că nu va fi ușor pentru niciunul dintre ei, dar nu putea continua să trăiască așa. În timp ce curăța bucătăria, se întreba dacă Andrei se va schimba cu adevărat sau dacă acesta era începutul sfârșitului pentru ei.

Zilele s-au transformat în săptămâni și, deși Andrei a făcut unele eforturi pentru a găsi un loc de muncă, era clar că inima lui nu era acolo. Petrecea mai mult timp în afara casei, evitând conversațiile și responsabilitățile. Ana simțea cum distanța dintre ei creștea, un zid invizibil care părea imposibil de dărâmat.

Într-o seară, în timp ce stătea singură la masa de cină, Ana și-a dat seama că se agățase de speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Dar acum vedea cum acea speranță se stingea rapid. Îl iubea pe Andrei, dar dragostea nu mai era suficientă pentru a-i susține.

În timp ce strângea farfuria neatinsă pe care o pusese pentru el, Ana știa că decizii dificile îi așteptau. Nu putea continua să poarte singură povara relației lor. Era timpul ca amândoi să-și găsească propriul drum înainte, chiar dacă asta însemna să meargă pe căi separate.