„Inima Lui Este la Fiul Său din Căsătoria Anterioară, În Timp ce Băiețelul Nostru Are Nevoie de Tatăl Său”

Nora stătea pe marginea patului, răsucindu-și nervos tivul cămășii de noapte. Se uită la ceas; era aproape miezul nopții. Ștefan întârzia din nou. Știa unde era—era cu Andrei, fiul său din căsătoria anterioară. Devenise o rutină, una care o lăsa să se simtă din ce în ce mai izolată și îngrijorată pentru fiul lor, Radu.

Ștefan fusese întotdeauna deschis în privința angajamentului său față de Andrei. Când au început să se întâlnească, el a clarificat că fiul său era prioritatea sa. Nora admira acest lucru la el; arăta că era un tată dedicat. Dar acum, la ani de zile de la căsătoria lor, nu putea să nu simtă că Radu era neglijat.

Ușa de la intrare scârțâi, iar pașii lui Ștefan răsunau pe hol. Nora respiră adânc, pregătindu-se pentru încă o conversație dificilă.

„Întârzii,” spuse ea încet când Ștefan intră în dormitor.

„Da, îmi pare rău. Andrei a avut o zi grea la școală. A trebuit să rămân și să vorbesc cu el,” răspunse Ștefan, cu vocea obosită.

Nora își mușcă buza, încercând să-și țină în frâu frustrarea. „Ștefan, înțeleg că Andrei are nevoie de tine, dar și Radu are nevoie de tine. Nu poți continua să-l pui pe locul doi.”

Ștefan oftă, trecându-și mâna prin păr. „Nora, Radu ne are pe amândoi. Andrei mă are doar pe mine. Mama lui se chinuie și el are nevoie de o figură paternă stabilă.”

„Dar ce se întâmplă cu nevoile lui Radu? Începe să observe că nu ești atât de prezent. Te întreabă în fiecare seară înainte de culcare,” spuse Nora, cu vocea tremurândă.

Ștefan privi în altă parte, vinovăția licărind în ochii săi. „Știu, Nora. Știu. Dar nu pot să-l abandonez pe Andrei. Este și el fiul meu.”

Nora simți un nod în gât. Știa că Ștefan îl iubea pe Radu, dar acțiunile lui transmiteau un mesaj diferit. Încercase să fie înțelegătoare, să-l sprijine pe Ștefan în eforturile sale de a fi acolo pentru Andrei, dar devenea prea mult.

A doua zi dimineață, Nora privi cum Ștefan își împacheta grăbit geanta pentru o altă vizită la Andrei. Radu stătea la masa din bucătărie, urmărindu-și tatăl cu privirea.

„Tati, putem să jucăm fotbal azi?” întrebă Radu, cu vocea plină de speranță.

Ștefan se opri, aruncând o privire către Nora înainte de a se întoarce către Radu. „Nu azi, puiule. Trebuie să merg să-l văd pe Andrei. Poate mâine, bine?”

Fața lui Radu se întristă, iar inima Norei se frânse pentru fiul ei. Se apropie și îi puse o mână mângâietoare pe umăr. „E în regulă, dragule. Vom juca fotbal împreună.”

Pe măsură ce Ștefan pleca, Nora simți un val de tristețe copleșind-o. Știa că Radu avea nevoie de tatăl său, dar știa și că inima lui Ștefan era împărțită. Era o realitate dureroasă, una pe care nu știa cum să o rezolve.

Zilele se transformau în săptămâni, iar tiparul continua. Ștefan petrecea din ce în ce mai mult timp cu Andrei, în timp ce Radu devenea din ce în ce mai distant. Nora încerca să umple golul, dar știa că nu putea înlocui legătura dintre un tată și fiul său.

Într-o seară, în timp ce Nora îl învelea pe Radu în pat, el se uită la ea cu ochii plini de lacrimi. „Mami, de ce nu mă iubește tati la fel de mult ca pe Andrei?”

Inima Norei se sfărâmă. Îl strânse pe Radu într-o îmbrățișare strânsă, șoptindu-i cuvinte liniștitoare, dar știa că niciun cuvânt de alinare nu putea șterge durerea pe care o simțea fiul ei.

În timp ce stătea în pat în acea noapte, Nora realiză că ceva trebuia să se schimbe. Nu putea continua să-l vadă pe Radu suferind. Trebuia să aibă o conversație serioasă cu Ștefan, să-l facă să înțeleagă impactul pe care acțiunile sale îl aveau asupra familiei lor.

Dar, în adâncul sufletului, Nora se temea că, indiferent ce ar spune, inima lui Ștefan va fi mereu la Andrei. Și aceasta era o realitate cu care nu era sigură că putea trăi.