„Inima Lui Este cu Fiul Său din Căsătoria Anterioară, În Timp ce Băiețelul Nostru Are Nevoie de Tatăl Său”

Nora stătea pe marginea patului, răsucindu-și nervos tivul cămășii de noapte. Se uită la ceas; era aproape miezul nopții. Ștefan întârzia din nou. Știa unde era—era cu Andrei, fiul său din căsătoria anterioară. Devenise o rutină, una care o lăsa să se simtă din ce în ce mai izolată și îngrijorată pentru propriul lor fiu, Radu.

Ștefan fusese întotdeauna deschis în privința angajamentului său față de Andrei. Când au început să se întâlnească, i-a spus clar că fiul său era prioritatea sa. Nora admira asta la el; arăta că era un tată dedicat. Dar acum, după ani de căsnicie, nu putea să nu simtă că Radu era neglijat.

Ușa de la intrare scârțâi și pașii lui Ștefan răsunau pe hol. Nora trase adânc aer în piept, pregătindu-se pentru încă o conversație dificilă.

„Ești târziu,” spuse ea încet când Ștefan intră în dormitor.

„Da, îmi pare rău. Andrei a avut o zi grea la școală. A trebuit să rămân și să vorbesc cu el,” răspunse Ștefan, cu vocea obosită.

Nora își mușcă buza, încercând să-și țină în frâu frustrarea. „Ștefan, înțeleg că Andrei are nevoie de tine, dar și Radu are nevoie de tine. Nu poți continua să-l pui pe locul doi.”

Ștefan oftă, trecându-și mâna prin păr. „Nora, Radu ne are pe amândoi. Andrei mă are doar pe mine. Mama lui se chinuie și el are nevoie de o figură paternă stabilă.”

„Dar ce facem cu nevoile lui Radu? Începe să observe că nu ești atât de prezent. Întreabă de tine în fiecare seară înainte de culcare,” spuse Nora, cu vocea tremurând.

Ștefan privi în altă parte, vinovăția licărind în ochii lui. „Știu, Nora. Știu. Dar nu pot să-l abandonez pe Andrei. E și el fiul meu.”

Nora simți un nod în gât. Știa că Ștefan îl iubea pe Radu, dar acțiunile lui transmiteau un mesaj diferit. Încercase să fie înțelegătoare, să-l sprijine pe Ștefan în eforturile sale de a fi acolo pentru Andrei, dar devenea prea mult.

A doua zi dimineață, Nora privi cum Ștefan își împacheta grăbit geanta pentru încă o vizită la Andrei. Radu stătea la masa din bucătărie, urmărindu-și tatăl cu privirea.

„Tati, putem juca fotbal azi?” întrebă Radu, cu vocea plină de speranță.

Ștefan se opri, aruncând o privire către Nora înainte de a se întoarce către Radu. „Nu azi, puiule. Trebuie să merg să-l văd pe Andrei. Poate mâine, bine?”

Fața lui Radu se întristă și inima Norei se strânse pentru fiul ei. Se apropie și îi puse o mână mângâietoare pe umăr. „E în regulă, dragule. Vom juca fotbal împreună.”

Când Ștefan plecă, Nora simți un val de tristețe copleșind-o. Știa că Radu avea nevoie de tatăl său, dar știa și că inima lui Ștefan era împărțită. Era o realitate dureroasă, una pe care nu știa cum s-o rezolve.

Zilele se transformau în săptămâni și tiparul continua. Ștefan petrecea tot mai mult timp cu Andrei, în timp ce Radu devenea din ce în ce mai distant. Nora încerca să umple golul, dar știa că nu putea înlocui legătura dintre un tată și fiul său.

Într-o seară, când Nora îl băga pe Radu în pat, acesta se uită la ea cu ochii plini de lacrimi. „Mami, de ce nu mă iubește tati la fel de mult ca pe Andrei?”

Inima Norei se frânse. Îl strânse pe Radu într-o îmbrățișare strânsă, șoptindu-i cuvinte liniștitoare, dar știa că niciun confort nu putea șterge durerea pe care o simțea fiul ei.

Când se întinse în pat în acea noapte, Nora realiză că ceva trebuia să se schimbe. Nu putea continua să-l vadă pe Radu suferind. Trebuia să aibă o conversație serioasă cu Ștefan, pentru a-l face să înțeleagă impactul acțiunilor sale asupra familiei lor.

Dar adânc în sufletul ei, Nora se temea că indiferent ce ar spune, inima lui Ștefan va fi mereu cu Andrei. Și aceasta era o realitate cu care nu era sigură că putea trăi.