Umbrele lăcomiei: Povestea unei familii destrămate

— Nu pot să cred, Sorina! Cum să o lași pe mama ta să stea în frig? Ți se pare normal? vocea mea tremura, dar nu de frig, ci de furie. Eram în bucătăria noastră mică din Ploiești, cu mâinile strânse pe cana de ceai, încercând să-mi adun gândurile. Soțul meu, Mihai, mă privea neputincios, iar soacra mea, Naomi, stătea pe marginea scaunului, cu ochii în pământ.

Totul începuse cu două luni înainte, când Joshua și Lily, cumnatul și cumnata mea, au decis că apartamentul bătrânei nu le mai ajunge. Au vândut tot ce se putea vinde din casă — mobila veche, covoarele persane moștenite de la bunici, chiar și tablourile cu sfinți de pe pereți. Naomi a rămas cu o saltea veche și o plapumă subțire, într-un șopron improvizat în curtea lor. „E mai bine așa, mamă, nu te mai chinui cu atâtea lucruri”, îi spusese Lily cu un zâmbet fals.

Într-o seară geroasă de decembrie, am primit un telefon de la vecina lor, tanti Florica: „Doamnă Sorina, veniți repede! Naomi stă în frig, nu are nici măcar o sobă!” Am lăsat totul baltă și am fugit cu Mihai. Când am ajuns acolo, Naomi tremura sub o pătură subțire, cu obrajii roșii de ger. Joshua nici nu era acasă. Lily ne-a întâmpinat la poartă cu o privire rece: „Nu e treaba voastră. Mama a zis că-i bine.”

— Cum poți să spui așa ceva? am izbucnit eu. E mama voastră!

Lily a ridicat din umeri: — Dacă nu vă convine, luați-o voi!

Am luat-o. Am adus-o la noi acasă, într-o cameră mică dar caldă. Mihai a plâns în seara aceea. „Nu-mi vine să cred că fratele meu a ajuns atât de… lacom”, mi-a spus el printre suspine.

Zilele care au urmat au fost pline de tensiune. Joshua ne-a sunat doar ca să ne reproșeze că „ne băgăm unde nu ne fierbe oala”. Lily a postat pe Facebook mesaje pasiv-agresive despre „copiii care nu știu să-și respecte părinții”. Prietenii comuni au început să ne evite. Mama lui Mihai era tăcută și tristă; uneori o surprindeam privind pe fereastră ore întregi.

Într-o seară, am încercat să vorbesc cu ea:

— Mamă Naomi, ce s-a întâmplat de fapt? De ce au făcut asta?

Ea a oftat adânc: — Copiii mei… mereu au vrut mai mult. Joshua s-a simțit mereu nedreptățit, iar Lily… ei bine, ea n-a avut niciodată rădăcini aici. Au zis că dacă vând totul pot să-și ia mașină nouă și să plece la mare vara asta. Pentru ei, eu sunt doar o povară.

Am simțit un nod în gât. M-am gândit la mama mea, la cât m-am certat cu ea pentru nimicuri și cât de mult ar conta dacă ar fi pusă într-o astfel de situație.

În ianuarie am decis: nu mai putem avea legături cu Joshua și Lily. Am tăiat orice contact. Mihai a suferit enorm — erau frați apropiați când erau mici; mergeau împreună la pescuit pe Teleajen și împărțeau totul. Acum nu mai vorbeau deloc.

Naomi s-a adaptat greu la noua viață. Încercam să-i facem zilele mai ușoare: îi aduceam ceai cald dimineața, îi citeam din revistele ei preferate și o lăsam să gătească sarmale când avea chef. Dar rana trădării era adâncă.

Într-o zi, am găsit-o plângând în baie. — Nu meritam asta… am muncit toată viața pentru ei. Am rămas fără nimic.

Am îmbrățișat-o strâns și i-am promis că nu va mai fi niciodată singură.

Dar liniștea nu a durat mult. Joshua a venit într-o zi la ușa noastră, furios:

— Ce le-ai spus vecinilor? Cică suntem niște monștri! Ai stricat imaginea familiei!

Mihai l-a privit drept în ochi: — Ți-ai bătut joc de mama ta! Nu mai ai ce căuta aici.

Joshua a plecat trântind poarta. De atunci nu l-am mai văzut.

Au trecut luni de zile. Naomi încă visează uneori la casa ei veche și la verile când copiii alergau prin curte. Eu mă întreb dacă iertarea e posibilă sau dacă unele răni rămân deschise pentru totdeauna.

Mă uit la Mihai și la Naomi și mă întreb: oare cât de mult poate schimba lăcomia sufletul unui om? Și cât de departe suntem dispuși să mergem pentru cei pe care îi iubim?