„Ginerele își ia nepoata iubită, susținând că este hrănită necorespunzător”: Am lăsat prea puțini bani pentru dulciuri?

Delia a fost întotdeauna stâlpul familiei sale. Trăind pe o fermă vastă în Transilvania, a înfruntat furtunile vieții cu o grație pe care numai cei care au lucrat pământul o pot înțelege. Mâinile ei, deși ridate și întărite de ani de muncă, erau întotdeauna gata să aline o frunte febrilă sau să repare o rochie ruptă. Cei trei copii ai ei, acum adulți, s-au mutat în diferite orașe, urmărind cariere și visuri departe de simplitatea rurală a copilăriei lor.

Fiica ei cea mică, Ioana, s-a căsătorit cu un băiat de oraș, Andrei, care era la fel de fermecător pe cât era de nedumeritor pentru Delia. Andrei lucra în tehnologie, un sector la fel de străin pentru Delia ca luna. Ei aveau o fiică, Maria, care a devenit lumina ochilor Deliei. Ori de câte ori Ioana și Andrei vizitau ferma, Delia prețuia fiecare moment petrecut cu nepoata ei, învățând-o cum să hrănească găinile și să facă plăcinte cu mere.

Într-o vară, tensiunea a început să se acumuleze sub suprafața unei vizite de familie. Andrei fusese întotdeauna subtil critic la adresa stilului de viață rustic al Deliei, făcând comentarii ocazionale despre lipsa facilităților moderne și serviciul lent de internet. Dar această vizită a fost diferită. Părea deosebit de agitat de fiecare dată când Delia îi dădea Mariei dulciuri, cum ar fi prăjituri de casă sau o felie de plăcintă.

„Nu ar trebui să-i dai atât de mult zahăr, Delia”, a remarcat Andrei într-o după-amiază, în timp ce o urmăreau pe Maria alergând veselă după un fluture în curte.

Delia, luată prin surprindere, a răspuns cu blândețe, „Oh, Andrei, un mic răsfăț din când în când nu strică. Face parte din a fi copil, mai ales aici, la țară.”

Fața lui Andrei s-a încruntat, dar nu a mai spus nimic atunci. A doua zi dimineața, însă, aerul era încărcat de cuvinte nespuse. După micul dejun, Andrei a anunțat brusc că vor pleca cu o zi mai devreme. Ioana părea confuză, dar nu a contestat decizia.

În timp ce își făceau bagajele, Delia i-a auzit pe Andrei și Ioana certându-se în șoaptă, cu tonuri tensionate. „Ea pur și simplu nu înțelege ce e mai bine pentru Maria. Nu e doar despre distracție și dulciuri”, insista Andrei.

Vocea Ioanei era obosită când a răspuns, „Mama are intenții bune, Andrei. Ea o iubește.”

Delia a simțit o durere în inimă. Voia să creeze amintiri frumoase pentru Maria, nu să cauzeze discordie. În timp ce își luau rămas bun, Delia a îmbrățișat-o strâns pe Maria, șoptind, „Amintește-ți, draga mea, bunica te iubește.”

Maria, simțind tensiunea, s-a agățat de Delia. „O să mai vin, bunica?”

Delia a zâmbit cu greu, deși inima îi era frântă. „Desigur, draga mea. Oricând poți.”

Dar pe măsură ce mașina lui Andrei dispărea pe lungul drum al fermei, Delia a simțit un fior pe care nu-l putea ignora. Vizitele au devenit din ce în ce mai rare, iar apelurile mai formale. Ioana a încercat să medieze, dar daunele erau subtil irevocabile. Delia privea cum se schimbau anotimpurile, fiecare lăsând o urmă mai adâncă decât ultima, inima ei devenind tot mai grea cu înțelegerea nespusă că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.

În momentele ei de liniște, stând lângă focul care încălzise generații, Delia se gândea adesea la Maria. Spera că nepoata ei își va aminti gustul prăjiturilor ei, râsetele din câmpuri și dragostea necondiționată, chiar dacă porțile fermei rămâneau închise, un barier prea complex pentru un copil să înțeleagă.