„Era Să Nască în Bucătărie În Timp ce Pregătea Cina pentru Soțul Ei: O Poveste despre Priorități Greșite”

Era o seară răcoroasă de noiembrie când am primit apelul disperat de la fiica mea, Ana. Era în travaliu, dar în loc să meargă la spital, era în bucătărie, amestecând o oală de tocăniță pentru soțul ei, Andrei. Nu-mi venea să cred ce aud. „Mamă, am nevoie să vii,” a spus printre respirații grele. „Andrei are nevoie de cină și nu pot să-l las flămând.”

Am lăsat totul și am fugit la casa ei. Când am ajuns, Ana era îndoită de durere, ținându-se de burtă cu o mână și de o lingură de lemn cu cealaltă. Aroma de tocăniță de vită umplea aerul, dar tot ce puteam gândi era să o duc la spital.

„Ana, trebuie să plecăm acum!” am insistat, luându-i geanta pentru spital și ajutând-o spre ușă.

„Dar mamă, Andrei nu a mâncat încă,” a protestat ea slab.

„Andrei se poate descurca singur pentru o noapte,” am răspuns iritată. „Sănătatea ta și a bebelușului sunt mai importante.”

Pe drumul spre spital, contracțiile Anei deveneau tot mai puternice și mai frecvente. Era în agonie, dar tot reușea să se îngrijoreze pentru Andrei. „Mamă, te rog asigură-te că Andrei mănâncă în seara asta. Nu știe să gătească.”

Nu-mi venea să cred ce aud. Iată fiica mea, pe cale să nască, și tot ce putea gândi era cina soțului ei. Mi se rupea inima văzând-o atât de preocupată de un bărbat care părea atât de indiferent la nevoile ei.

Andrei a fost mereu un mister pentru mine. Era tăcut și rezervat, rar arătând vreo emoție. Ana s-a căsătorit cu el imediat după facultate și, de la început, relația lor părea unilaterală. Ana făcea totul pentru el—gătit, curățenie, gestionarea finanțelor—în timp ce Andrei părea mulțumit să o lase să se ocupe de toate.

Când am ajuns în sfârșit la spital, Ana a fost dusă de urgență în sala de nașteri. Am stat lângă ea, ținându-i mâna și oferindu-i cuvinte de încurajare. Dar chiar și în mijlocul travaliului, nu putea înceta să se îngrijoreze pentru Andrei.

„Mamă, promite-mi că vei verifica dacă Andrei e bine,” a spus printre contracții.

„Ana, concentrează-te pe tine și pe bebeluș acum,” i-am spus blând. „Andrei va fi bine.”

Câteva ore mai târziu, Ana a născut o fetiță frumoasă. Era epuizată dar ușurată. În timp ce își ținea nou-născuta în brațe, speram că acest nou capitol din viața ei va aduce schimbarea atât de necesară.

Dar speranțele mele au fost spulberate când Andrei a ajuns în sfârșit la spital. A intrat în cameră cu o privire posomorâtă, abia aruncând o privire către fiica sa nou-născută. „Unde e cina mea?” a cerut el.

Fața Anei s-a întunecat. M-a privit cu ochi imploratori, dar nu aveam cuvinte de consolare să-i ofer. Andrei și-a arătat adevărata față din nou.

În zilele următoare, am făcut tot posibilul să o ajut pe Ana să se adapteze la maternitate în timp ce mă ocupam și de cerințele lui Andrei. Refuza să miște un deget prin casă, lăsând-o pe Ana să jongleze între îngrijirea unui nou-născut și gestionarea treburilor casnice.

Într-o seară, în timp ce pregăteam cina pentru Ana și Andrei, am auzit o ceartă aprinsă între ei. Andrei se plângea de lipsa meselor gătite acasă de când a venit bebelușul. Ana încerca să explice că era epuizată și avea nevoie de ajutorul lui, dar el nu voia să asculte.

„Ești soția mea,” a spus el rece. „E treaba ta să ai grijă de mine.”

Nu am mai suportat. Am intrat în sufragerie și l-am confruntat pe Andrei. „Ana tocmai a născut! Are nevoie de sprijinul tău, nu de criticile tale.”

Andrei m-a privit furios dar nu a spus nimic. A ieșit din casă trântind ușa după el.

Ana a izbucnit în lacrimi. „Mamă, ce o să fac?”

Am îmbrățișat-o strâns. „Trebuie să te gândești la ce este mai bine pentru tine și pentru bebeluș,” i-am spus încet. „Meriți mai mult decât asta.”

În săptămânile care au urmat, Ana s-a străduit să găsească un echilibru între îngrijirea nou-născutului și gestionarea cerințelor lui Andrei. În ciuda eforturilor mele de a ajuta, a devenit clar că Andrei nu avea nicio intenție de a se schimba.

Într-o zi, Ana m-a sunat plângând. „Mamă, nu mai pot face asta,” a suspinat ea. „Andrei refuză să ajute cu orice. Sunt epuizată și copleșită.”

Inima mea suferea pentru ea. „Ana, trebuie să iei o decizie pentru bunăstarea ta și pentru viitorul fiicei tale,” i-am spus blând.

Nu a fost o alegere ușoară, dar în cele din urmă Ana a decis să-l părăsească pe Andrei. S-a mutat temporar la mine în timp ce își planifica următorii pași.

Pe măsură ce începea să-și reconstruiască viața ca mamă singură, am văzut o forță în Ana pe care nu o văzusem înainte. Era hotărâtă să creeze un viitor mai bun pentru ea și fiica ei.

Andrei nu s-a schimbat niciodată. A continuat să-și trăiască viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără niciun regret pentru acțiunile sale.

Drumul Anei nu a fost ușor, dar a găsit alinare știind că a făcut alegerea corectă pentru ea și copilul ei.