„Nu Te Poți Baza Pe Copii La Nesfârșit: O Discuție Dificilă cu Soacra Mea”
Când socrul meu a trecut în neființă anul trecut, a fost o lovitură devastatoare pentru familia noastră. El era stâlpul care ținea totul împreună, iar absența lui a lăsat un gol care părea imposibil de umplut. Dar, în timp ce noi toți eram în doliu, soacra mea, Maria, se confrunta cu un alt tip de criză. Nu lucrase niciodată pentru că socrul meu fusese întotdeauna singurul susținător financiar. Acum, era lăsată fără niciun mijloc de sprijin și se aștepta ca noi să intervenim.
La început, eu și soțul meu am făcut tot ce am putut pentru a o ajuta. I-am plătit facturile, i-am cumpărat alimente și chiar ne-am ocupat de cheltuielile ei medicale. Dar pe măsură ce lunile s-au transformat într-un an, a devenit clar că această situație nu era sustenabilă. Avem doi copii de întreținut și povara financiară începea să-și spună cuvântul.
Într-o seară, după ce am pus copiii la culcare, m-am așezat cu soțul meu să discutăm situația. „Trebuie să vorbim cu mama ta,” i-am spus. „Nu poate continua să se bazeze pe noi la nesfârșit.”
El a dat din cap, arătând epuizat. „Știu, dar ce ar trebui să facem? Nu are abilități, nicio experiență de muncă. Nici măcar nu a avut vreodată un interviu de angajare.”
„Trebuie să fim sinceri cu ea,” am insistat. „Trebuie să înțeleagă că trebuie să găsească o modalitate de a se întreține.”
A doua zi, am invitat-o pe Maria la cină. După masă, am așezat-o în sufragerie. Soțul meu a început conversația cu blândețe. „Mamă, trebuie să discutăm ceva important.”
Ne-a privit cu o combinație de curiozitate și teamă. „Ce este?”
„Te ajutăm de un an acum,” a început el. „Dar nu putem continua la nesfârșit. Avem propria noastră familie de care trebuie să avem grijă.”
Fața ei s-a întristat și s-a uitat la mine ca și cum ar căuta sprijin. „Dar ce ar trebui să fac? Nu am lucrat niciodată.”
Am tras adânc aer în piept și am vorbit. „Maria, înțelegem că este dificil pentru tine. Dar trebuie să începi să te gândești la viitorul tău. Există programe care te pot ajuta să înveți noi abilități și să găsești un loc de muncă.”
A clătinat din cap, lacrimile începând să-i curgă pe obraji. „Sunt prea bătrână pentru asta. Cine o să angajeze pe cineva ca mine?”
„Nu ești prea bătrână,” am spus ferm. „Sunt mulți oameni care își încep cariere noi mai târziu în viață. Trebuie doar să fii dispusă să încerci.”
Conversația a continuat pentru ceea ce părea ore întregi. Maria era reticentă, găsind scuze și exprimându-și temerile. Dar am rămas fermi pe poziții, explicând că, deși vom fi mereu acolo pentru sprijin emoțional, nu puteam continua să fim sprijinul ei financiar.
În săptămânile care au urmat, Maria s-a înscris cu reticență la un program de formare profesională la centrul comunitar local. S-a chinuit cu cursurile și ne suna adesea plângându-se că nu poate face față. Am încurajat-o cât am putut de bine, dar era clar că nu era pe deplin angajată.
Lunile au trecut și progresul Mariei a fost minim. A participat sporadic la cursuri și a arătat puțin interes pentru găsirea unui loc de muncă. Povara financiară asupra familiei noastre a continuat să crească și tensiunile dintre mine și soțul meu au început să crească.
Într-o seară, după o altă ceartă despre bani, am izbucnit în lacrimi. „Nu știu cât timp mai putem continua așa,” i-am spus.
Soțul meu părea învins. „Nici eu nu știu.”
În cele din urmă, Maria nu și-a găsit niciodată un loc de muncă. A continuat să se bazeze pe noi pentru sprijin și relația noastră cu ea a devenit din ce în ce mai tensionată. Povara financiară și-a pus amprenta asupra căsniciei noastre, ducând la stres constant și certuri.
Câteodată, dragostea dură nu este suficientă pentru a schimba drumul cuiva. Și deși am încercat din răsputeri să o ajutăm pe Maria să devină independentă, a fost o bătălie pe care nu am putut-o câștiga.