„Soacra Mea Mă Tratează ca pe o Menajeră: Îmi Spune Mereu că Sunt Norocoasă să Am o Casă de Curățat”

Soacra mea, Elena, este o femeie care nu a crescut niciodată cu adevărat. La aproape 60 de ani, încă se comportă ca un copil răsfățat, așteptând ca toți cei din jurul ei să-i satisfacă capriciile. Soțul meu, Andrei, este singurul ei fiu și o răsfață necontenit. Această dinamică a creat un mediu provocator pentru mine, mai ales că noi creștem doi copii mici și plănuim să avem al treilea.

Din momentul în care m-am căsătorit cu Andrei, Elena a făcut clar că mă vede ca pe o extensie a personalului ei casnic, nu ca pe un membru al familiei. Venea adesea neanunțată, așteptând să las totul și să mă ocup de nevoile ei. Fie că era vorba de a-i face o ceașcă de ceai sau de a curăța după ea, mă trata ca pe o menajeră.

„Ești norocoasă că ai o casă de curățat,” spunea ea cu un zâmbet ironic, de parcă rolul meu în familie era doar să mențin gospodăria. Era enervant, dar Andrei mereu trecea cu vederea spunând că așa e mama lui.

„Nu vrea să spună nimic rău,” spunea el. „E doar de modă veche.”

Dar nu era doar de modă veche; era jignitor. Comportamentul Elenei nu se limita doar la comentarii despre curățenie. Critica modul în care îmi creșteam copiii, spunând că sunt prea indulgentă cu ei sau că nu îi hrănesc corespunzător. Îmi submina autoritatea în fața lor, făcând dificil să stabilesc orice fel de disciplină.

O zi deosebit de dificilă îmi rămâne în memorie. Fusesem trează toată noaptea cu cel mai mic dintre copii, care avea febră. Epuizată, încercam să recuperez niște somn atât de necesar când Elena a apărut la ușa noastră. Fără niciun salut, a intrat și a început să se plângă de cât de dezordonată era casa.

„Sincer, ce faci toată ziua?” a spus ea cu dispreț. „Ar trebui să fii recunoscătoare că ai o casă de curățat.”

Am simțit un val de furie și frustrare. Aici eram eu, epuizată, încercând să am grijă de copilul meu bolnav și să mențin gospodăria funcțională, iar ea avea îndrăzneala să-mi minimalizeze eforturile. Dar înainte să pot spune ceva, Andrei a intervenit.

„Mamă, te rog,” a spus el blând. „A avut o noapte grea.”

Elena a dat ochii peste cap și a murmurat ceva despre cum femeile din ziua de azi sunt prea moi. Apoi s-a făcut comodă pe canapea, așteptând să-i servesc prânzul.

Pe măsură ce lunile treceau, comportamentul Elenei se înrăutățea. Începea să apară mai des, rămânând ore întregi și făcând mai multe cereri. Andrei continua să o apere, insistând că este doar singură și are nevoie de companie.

Dar nu era vorba doar despre companie; era vorba despre control. Elena părea să găsească plăcere în a mă face să mă simt mică și nesemnificativă. Făcea comentarii răutăcioase despre gătitul meu, abilitățile mele casnice și chiar despre aspectul meu.

„Arăți cam obosită,” spunea ea cu o falsă îngrijorare. „Poate ar trebui să ai mai mult grijă de tine.”

Era un ciclu nesfârșit de critici și umilințe, și îmi afecta sănătatea mentală. Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta, dar el era mereu rapid în a-și apăra mama.

„E doar setată în felul ei,” spunea el. „Nu vrea să facă rău.”

Dar exact asta făcea: rău. Prezența ei constantă și comentariile negative creau un mediu toxic în casa noastră. Mă simțeam ca și cum aș merge pe coji de ouă, încercând constant să o mulțumesc în timp ce aveam grijă de familia mea.

Pe măsură ce ne pregăteam pentru venirea celui de-al treilea copil, știam că ceva trebuia să se schimbe. Nu puteam continua să trăiesc sub umbra opresivă a Elenei. Dar de fiecare dată când încercam să stabilesc limite, Andrei mă acuza că sunt prea dură sau nerecunoscătoare.

„Este soacra ta,” spunea el. „Trebuie să-i arăți respect.”

Dar respectul este un drum cu două sensuri, iar Elena nu mi-a arătat niciunul. M-am simțit prinsă într-o situație în care sentimentele și nevoile mele erau constant ignorate.

În final, nu a existat o rezolvare fericită. Elena a continuat să domine viețile noastre, iar Andrei a rămas orb la daunele pe care le provoca. M-am trezit devenind din ce în ce mai resentimentară și izolată, luptându-mă să găsesc o modalitate de a coexista cu o femeie care mă vedea doar ca pe o menajeră.