„Sunt Căsătorită de 10 Ani. Cum Îi Pot Arăta Soțului Meu că Nu Sunt Doar o Menajeră pentru Familie?”

Andreea și-a imaginat întotdeauna o viață plină de dragoste, respect reciproc și responsabilități împărțite. Crescând într-un mic oraș din România, a văzut cum părinții ei lucrau împreună pentru a construi o viață împlinită și echilibrată. Când s-a căsătorit cu Mihai, a crezut că vor crea un parteneriat similar. Cu toate acestea, după zece ani de căsnicie, Andreea se simțea mai mult ca o menajeră decât ca un partener egal.

„Eu și Mihai ne-am cunoscut la facultate,” își amintește Andreea. „Era fermecător, ambițios și mă făcea să mă simt cea mai importantă persoană din lume. Ne-am căsătorit imediat după absolvire și eram entuziasmată să începem viața împreună.”

În primii ani de căsnicie, lucrurile păreau perfecte. Mihai a obținut un loc de muncă bine plătit în finanțe, iar Andreea a decis să rămână acasă pentru a avea grijă de cei doi copii ai lor, Maria și Andrei. Ea era mândră să creeze un mediu cald și primitor acasă. Gătea, făcea curățenie și gestiona gospodăria cu mare atenție.

„Am vrut ca locuința noastră să fie un sanctuar,” explică Andreea. „Am crezut că, având grijă de tot acasă, contribuiam la fericirea și succesul familiei noastre.”

Cu toate acestea, pe măsură ce anii treceau, Andreea a început să se simtă copleșită de lista nesfârșită de treburi și responsabilități. Locul de muncă al lui Mihai cerea ore lungi, iar el venea adesea acasă epuizat, așteptând cina pe masă și o casă impecabilă. Visele odată împărtășite de parteneriat și sprijin reciproc păreau să se estompeze.

„Am început să mă simt invizibilă,” recunoaște Andreea. „Mihai venea acasă, mânca cina și apoi se retrăgea în birou sau pe canapea fără măcar un mulțumesc. Simțeam că eforturile mele erau luate de-a gata.”

Andreea a încercat să-și comunice sentimentele lui Mihai, dar preocupările ei erau adesea întâmpinate cu răspunsuri disprețuitoare. „Spunea lucruri precum ‘Ești norocoasă că nu trebuie să lucrezi’ sau ‘Eu întrețin această familie; cel puțin poți avea grijă de casă.’ Mă făcea să mă simt neapreciată și subevaluată.”

Disperată pentru o schimbare, Andreea a cerut sfaturi de la prieteni și familie. Unii au sugerat să angajeze ajutor pentru treburile casnice, în timp ce alții au recomandat terapia de cuplu. Andreea a încercat ambele variante, dar problema de bază a rămas nerezolvată.

„Am angajat un serviciu de curățenie o dată pe săptămână, dar nu a făcut mare diferență,” spune Andreea. „Și când am mers la terapie, Mihai stătea acolo cu brațele încrucișate, participând abia. Părea că nu vede problema sau nu îi pasă suficient pentru a o rezolva.”

Pe măsură ce anii treceau, resentimentele Andreei creșteau. Se trezea visând la o viață diferită – una în care ar putea să-și urmeze propriile interese și pasiuni fără să se simtă vinovată sau împovărată de treburile casnice.

„Îmi plăcea să pictez,” își amintește Andreea. „Dar acum, nici nu-mi mai amintesc ultima dată când am luat o pensulă în mână. Zilele mele sunt consumate cu spălatul rufelor, gătitul și curățenia.”

Într-o seară, după o altă ceartă despre responsabilitățile casnice, Andreea a ajuns la punctul de rupere. „I-am spus lui Mihai că nu mai pot continua,” spune ea cu lacrimi în ochi. „I-am spus că mă simt ca o menajeră, nu ca o soție sau partener.”

Răspunsul lui Mihai a fost rece și indiferent. „A spus că dacă nu sunt fericită, poate ar trebui să găsesc altceva de făcut cu timpul meu,” își amintește Andreea. „Era ca și cum nu-i păsa deloc de sentimentele mele.”

Simțindu-se învinsă și singură, Andreea a luat o decizie dificilă. Și-a făcut bagajele și a plecat împreună cu Maria și Andrei, mutându-se temporar la sora ei.

„Nu știu ce va aduce viitorul,” spune Andreea încet. „Dar știu că nu pot continua să trăiesc o viață în care nu sunt apreciată sau respectată. Merit mai mult decât atât.”