„Mamă, Ai Tot Ce Îți Trebuie. Soția Mea Mă Îngrijește, Dar Nimeni Nu Mai Gătește pentru Mine”: Plângea Soacra
Maria stătea la masa din bucătărie, cu ochii înlăcrimați în timp ce se uita la fiul ei, Andrei. „Mamă, ai tot ce îți trebuie. Soția mea mă îngrijește, dar nimeni nu mai gătește pentru mine,” spunea ea, cu vocea tremurând. Andrei, nepăsător la suferința mamei sale, continua să deruleze pe telefonul său, dând din cap din când în când.
Maria fusese întotdeauna stâlpul familiei. Ea era cea care pregătea mese elaborate, păstra casa impecabilă și se asigura că toată lumea era îngrijită. Zilele ei erau pline de gătit, curățenie și îngrijirea copiilor. Dar acum, lucrurile s-au schimbat.
Andrei s-a căsătorit cu Ana, o femeie mai concentrată pe cariera ei decât pe treburile casnice. Ana era o avocată de succes care lucra ore lungi și avea puțin timp pentru treburile domestice. Maria sperase că Ana va prelua unele dintre responsabilități, dar nu a fost cazul.
Odată o gospodină meticuloasă care pregătea mese elaborate și păstra casa impecabilă, Maria acum se grăbea să termine treburile și se baza pe mâncare la pachet. Gătea doar în weekend, făcând doar atât cât să se descurce. Casa care odată strălucea de curățenie acum avea un strat de praf care părea să devină tot mai gros pe zi ce trece.
Inima Mariei se frângea în timp ce își privea fiul bucurându-se de mesele pe care Ana le pregătea ocazional. Nu erau nimic comparativ cu festinurile gătite acasă pe care le făcea ea, dar Andrei părea mulțumit. „Mamă, ai tot ce îți trebuie,” spunea el ori de câte ori încerca să-și exprime sentimentele. Dar Maria știa că îi lipsea ceva esențial – dragostea și grija care veneau din pregătirea meselor pentru familia ei.
Într-o seară, în timp ce Maria stătea singură în bucătăria slab luminată, se gândea la zilele când copiii ei erau mici. Își amintea bucuria pe care o simțea când aceștia alergau în bucătărie, fețele lor luminându-se la vederea meselor delicioase pregătite de ea. Acele zile erau de mult apuse, înlocuite de un sentiment de goliciune care părea să crească cu fiecare zi ce trecea.
Singurătatea Mariei era amplificată de faptul că își vedea rar nepoții. Jobul solicitant al Anei însemna că copiii erau adesea lăsați în grija bonelor sau a centrelor de zi. Maria tânjea să petreacă timp cu ei, să-i învețe să gătească și să împărtășească povești din propria ei copilărie. Dar aceste oportunități erau rare.
Într-un weekend, Maria a decis să facă o masă specială pentru familia ei. A petrecut ore întregi în bucătărie, pregătind toate felurile lor preferate. Aroma pâinii proaspăt coapte și a tocanei fierbând umplea casa, aducând înapoi amintiri din vremuri mai fericite. Când Andrei și Ana au sosit cu copiii, inima Mariei s-a umplut de anticipare.
Dar pe măsură ce s-au așezat la masă, Maria și-a dat seama că ceva lipsea. Bucuria pe care o simțea odată gătind pentru familia ei fusese înlocuită de un sentiment de datorie. Îi privea pe Andrei și Ana mâncând repede, abia recunoscând efortul pe care îl pusese în masă. Copiii erau mai interesați de tabletele lor decât de mâncarea din farfurii.
După cină, Maria stătea singură în bucătărie, înconjurată de vase murdare și farfurii goale. Simțea cum o tristețe profundă o cuprindea. Dragostea și grija pe care le pusese odată în gătit păreau să treacă neobservate și neapreciate.
Pe măsură ce săptămânile treceau, sănătatea Mariei a început să se deterioreze. Stresul și singurătatea își puneau amprenta, lăsând-o slăbită și epuizată. Andrei și Ana erau prea ocupați cu viețile lor pentru a observa schimbările din starea ei.
Într-o seară, în timp ce Maria stătea întinsă în pat, se gândea la viața pe care o cunoscuse odată. Râsetele copiilor ei, căldura unei mese gătite acasă și satisfacția de a ști că își îngrijea familia. Acele zile erau apuse, înlocuite de un sentiment de goliciune care părea să crească cu fiecare zi ce trecea.
Maria a închis ochii și a oftat adânc. Știa că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel. Dragostea și grija pe care le oferise odată atât de liber erau acum doar amintiri îndepărtate.