„Mama Se Așteaptă Să O Susțin Financiar În Fiecare Săptămână”: Nu Știu Cum Să Explic Că Nu Sunt Milionară

Acum câteva luni, am sărbătorit ziua mea de naștere de douăzeci și doi de ani. A fost o petrecere modestă, doar o mică adunare cu câțiva prieteni apropiați și familie. Lucram de la distanță pentru o companie de tehnologie de câțiva ani, iar salariul era decent, dar departe de a mă face milionară.

Mă numesc Camelia, și de când am început să câștig bani, mama mea, Raluca, a început să-mi ceară bani. La început, erau sume mici—100 lei pentru cumpărături, 250 lei pentru o pereche nouă de pantofi. Dar recent, cererile ei au escaladat. Acum se așteaptă să-i dau o sumă considerabilă de bani în fiecare săptămână.

„Camelia, trebuie să înțelegi că este datoria ta să-ți susții familia,” mi-a spus ea într-o seară la cină. „Tatăl tău și cu mine am făcut atât de multe pentru tine. E timpul să dai înapoi.”

Problema este că părinții mei nu se confruntă cu dificultăți financiare. Tatăl meu, Radu, are un loc de muncă stabil ca inginer, iar mama lucrează part-time la o butic local. Dețin două case—una în care locuiesc și alta pe care o închiriază pentru un venit decent. Cu toate acestea, mama insistă că ar trebui să-i dau bani regulat.

„Mamă, nu-mi permit să-ți dau bani în fiecare săptămână,” am încercat să-i explic. „Am propriile mele facturi de plătit—chirie, utilități, credite studențești. Nu sunt milionară.”

Dar cuvintele mele păreau să cadă pe urechi surde. „Nu înțelegi cât de greu ne este,” a răspuns ea. „Avem atât de multe cheltuieli. Trebuie să ajuți.”

M-am simțit prinsă în capcană. Pe de o parte, voiam să-mi ajut părinții pentru că într-adevăr au făcut multe pentru mine când eram mică. Dar pe de altă parte, nu puteam ignora propriile mele responsabilități financiare. Nu câștigam suficient pentru a susține două gospodării.

Situația a ajuns la un punct critic luna trecută când mama m-a sunat plângând. „Camelia, avem nevoie de 2500 lei până la sfârșitul săptămânii,” a suspinat ea. „Suntem în urmă cu ipoteca pentru proprietatea închiriată.”

Am fost șocată. Cum puteau fi în urmă cu ipoteca când primeau chirie în fiecare lună? Am întrebat-o despre asta, dar a devenit defensivă și a închis telefonul.

Disperată după răspunsuri, am decis să-i vizitez în acel weekend. Când am ajuns, am aflat că foloseau venitul din chirie pentru a finanța un stil de viață extravagant—vacanțe scumpe, gadgeturi noi și mese la restaurante de lux.

„Mamă, tată, asta nu este sustenabil,” le-am spus. „Nu puteți să vă așteptați să vă scot din belele de fiecare dată când cheltuiți prea mult.”

Dar ei nu vedeau lucrurile așa. „Ești fiica noastră,” a spus tatăl meu sever. „Este responsabilitatea ta să ne ajuți.”

Simțindu-mă învinsă, am plecat din casa lor în acea zi cu inima grea. Știam că nu puteam continua să le dau bani fără a-mi pune în pericol propria stabilitate financiară. Dar cum puteam să-i fac să înțeleagă?

Săptămânile s-au transformat în luni și cererile au continuat. Relația mea cu părinții mei a devenit tensionată pe măsură ce încercam să stabilesc limite. M-au acuzat că sunt egoistă și nerecunoscătoare.

Într-o seară, după o altă ceartă aprinsă la telefon, am izbucnit în lacrimi. M-am simțit ca și cum eșuam ca fiică și ca individ care încerca să-și facă un drum în lume.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Părinții mei au continuat să mă preseze pentru bani și relația noastră s-a deteriorat și mai mult. A trebuit să iau decizia dificilă de a mă distanța de ei pentru binele meu mental și financiar.

A fost o călătorie dificilă și sunt zile când simt o vinovăție imensă. Dar am ajuns să realizez că uneori trebuie să-ți prioritizezi propriile nevoi și să stabilești limite—chiar și cu familia.