„Fiule, De ce ai nevoie de o soție bolnavă? Poate nu e prea târziu pentru un divorț?”: Acum Douăzeci de Ani, Doamna Carolina Era Mândră de Viitoarea ei Noră

Acum douăzeci de ani, doamna Carolina nu se putea opri din a lăuda viitoarea ei noră, Victoria. „Este minunată!” spunea doamna Carolina tuturor celor care o ascultau. „A absolvit facultatea, predă engleză la școală. Poate călători oriunde. E ciudat că s-a îndrăgostit de fiul meu—el e mecanic auto, autodidact, dar ce…”

Victoria era epitomul grației și inteligenței. Avea un viitor strălucit în fața ei, și toată lumea din micul oraș Brașov știa asta. Ionuț, pe de altă parte, era un mecanic auto modest care învățase tot ce știa de la tatăl său decedat. În ciuda diferențelor lor de fundal, povestea lor de dragoste era subiectul de discuție al orașului.

Inițial, doamna Carolina era sceptică în privința relației lor. Nu putea înțelege de ce cineva atât de realizat ca Victoria ar alege fiul ei. Dar pe măsură ce o cunoștea mai bine pe Victoria, îndoielile ei se topeau. Victoria era amabilă, inteligentă și cu adevărat îndrăgostită de Ionuț. Doamna Carolina a început să o vadă ca pe fiica pe care nu o avusese niciodată.

Nunta a fost un eveniment grandios, la care a participat toată lumea din Brașov. Doamna Carolina radia de mândrie în timp ce își vedea fiul căsătorindu-se cu femeia visurilor lui. Pentru o vreme, totul părea perfect. Victoria continua să predea, iar Ionuț muncea neobosit la atelierul său. Erau imaginea unui cuplu fericit.

Cu toate acestea, viața are un mod de a arunca provocări când te aștepți mai puțin. La câțiva ani după căsătorie, Victoria a început să se simtă rău. Ceea ce a început ca o oboseală ocazională s-a transformat curând în ceva mai serios. După numeroase vizite la doctor și teste, Victoria a fost diagnosticată cu o boală cronică. Vestea a fost devastatoare.

Ionuț era hotărât să stea alături de soția sa. A luat mai multă muncă pentru a acoperi facturile medicale și a petrecut nenumărate nopți cercetând tratamente și terapii. Doamna Carolina privea neputincioasă cum nora ei, odată vibrantă, devenea o umbră a fostei sale persoane. Tensiunea asupra căsniciei lor era palpabilă.

Într-o seară, doamna Carolina a decis să aibă o discuție sinceră cu fiul ei. „Ionuț, de ce ai nevoie de o soție bolnavă? Poate nu e prea târziu pentru un divorț?” a întrebat ea, cu vocea tremurândă. Se ura pentru că sugerase asta, dar nu putea suporta să-și vadă fiul suferind.

Ionuț a fost luat prin surprindere. „Mamă, cum poți spune asta? O iubesc pe Victoria. Am jurat să fiu alături de ea la bine și la rău,” a răspuns el, cu ochii plini de determinare.

Doamna Carolina a oftat. „Știu, Ionuț. Dar uită-te la tine. Ești epuizat, iar ea nu se face mai bine. Poate e timpul să te gândești la viitorul tău.”

Ionuț a clătinat din cap. „Viitorul meu este cu Victoria. Nu o voi abandona.”

În ciuda hotărârii sale, anii și-au pus amprenta. Starea Victoriei s-a înrăutățit, iar Ionuț a devenit o umbră a bărbatului care fusese odată. Povara financiară, povara emoțională și grija constantă au erodat legătura lor odată puternică. Doamna Carolina privea în agonie tăcută cum căsnicia fiului ei se destrăma.

Victoria, conștientă de povara pe care boala ei o punea asupra lui Ionuț, a luat o decizie sfâșietoare. Într-o seară, s-a așezat cu el și a spus, „Ionuț, cred că a venit timpul să ne despărțim. Meriți o viață, un viitor. Nu vreau să te țin pe loc.”

Ionuț era devastat. „Victoria, nu pot să te las. Te iubesc.”

Lacrimi îi curgeau pe față. „Și eu te iubesc, Ionuț. Dar asta nu e corect pentru tine. Te rog, lasă-mă să plec.”

Cu reticență, Ionuț a fost de acord. Divorțul a fost amiabil, dar i-a lăsat pe amândoi distruși. Victoria s-a mutat înapoi cu părinții ei, iar Ionuț s-a aruncat în muncă, încercând să amorțească durerea.

Doamna Carolina nu s-a iertat niciodată pentru că a plantat sămânța îndoielii în mintea fiului ei. Privea cum Ionuț devenea un retras, ochii lui odată strălucitori acum fiind triști și lipsiți de viață. Orașul Brașov șoptea despre tragica poveste de dragoste, un memento constant al ceea ce ar fi putut fi.