„Evadând de sub tirania unei mame toxice, pentru a se confrunta cu un nou obstacol: Un mariaj din interes”

Primele amintiri ale Corinei erau colorate de tonurile ascuțite ale vocii mamei sale, Nora, care dicta fiecare aspect al vieții ei și al celor din jur. Nora, o femeie cu ochi albaștri pătrunzători și o voință de fier, avea un mod de a-și impune realitatea după dorințele sale. Tatăl ei, Gheorghe, fusese un suflet blând, un artist care își iubea fiica cu ardoare, dar care nu avea nicio șansă în fața naturii dominatoare a Norei. El fusese primul expulzat din viața Norei când a încercat să își apere pasiunile artistice în fața cerințelor practice ale acesteia.

Crescând într-un mic oraș din România, Corina a învățat de mică să fie precaută în jurul mamei sale. Copilăria ei a fost lipsită de bucuriile și libertățile obișnuite; în schimb, a fost plină de programe stricte, așteptări severe și afecțiune rece, calculată. Nora decisese de timpuriu că Corina va urma în afacerile imobiliare, ignorând orice interes sau talent personal al Corinei ca fiind frivol.

Până când Corina a ajuns la douăzeci de ani, se simțea sufocată, visând la evadare. Această oportunitate părea să se prezinte în Andrei, un tânăr om de afaceri care frecventa biroul imobiliar al Norei. Era practic, stabil și, cel mai important, părea să ofere o cale de scăpare din ghearele mamei sale. Curtea lor a fost rapidă, mai mult o serie de întâlniri de afaceri decât o urmărire romantică. Nora a aprobat, și în câteva luni, Corina s-a trezit căsătorită – nu din dragoste, ci dintr-o nevoie disperată de libertate.

Însă căsătoria nu i-a adus Corinei ușurarea la care sperase. Andrei, la fel ca mama ei, era controlator și o vedea pe Corina mai mult ca un accesoriu social decât ca un partener. Interesele lui se concentrau pe extinderea afacerii și construirea imaginii sale în societate, Corina fiind așteptată să joace rolul soției perfecte. Izolarea pe care o simțea în mariaj reflecta singurătatea copilăriei sale. Încercările ei de a începe o mică afacere online au fost rapid închise de Andrei, care le considera o pierdere de timp și resurse.

Pe măsură ce anii treceau, spiritul Corinei se stingea. Realizarea că a schimbat o formă de închisoare cu alta o apăsa greu. Adesea se gândea la tatăl ei, Gheorghe, care încercase de mai multe ori să reconecteze, dar de fiecare dată, frica de Nora și acum dezaprobarea lui Andrei o împiedicau să răspundă.

Într-o seară rece de toamnă, în timp ce Corina stătea lângă fereastră privind cum cad frunzele, reflecta la alegerile vieții sale. Telefonul a sunat – era Gheorghe, încercând din nou să acopere distanța. De data aceasta, ea a răspuns, vocea ei fiind abia un șoaptă. Au vorbit ore în șir, Gheorghe exprimându-și regretul și dragostea, Corina fricile și tristețea ei. A fost un mic alin, dar când și-au spus la revedere, Corina a simțit o durere mai profundă decât înainte.

A doua zi dimineața, Corina a decis că era timpul să-și înfrunte viața. Și-a făcut un mic bagaj cu lucrurile esențiale și a lăsat un bilet pentru Andrei. Nu era sigură unde va merge, dar știa că nu putea rămâne. Pe măsură ce conducea departe, primele raze ale zorilor răsărind, Corina simțea un amestec de frică și speranță. Poate că de data aceasta, ar putea să se regăsească cu adevărat.

Dar soarta avea alte planuri. O furtună bruscă a făcut drumurile periculoase, iar în starea ei tulburată, mașina Corinei a derapat și s-a izbit. Evadarea pe care și-o dorea a venit, dar nu în modul în care sperase.