Sunt Ivana și povestesc vara în care am fugit cu Dinu, soțul meu, din București la o căsuță pe malul unui lac din Munții Apuseni, visând la liniște. În loc de pace, ne-am trezit asaltați de rude, prieteni și conflicte familiale care mi-au pus răbdarea la încercare. Doar când am învățat să-mi apăr limitele și să spun „nu”, am reușit să-mi recapăt viața și să-mi salvez căsnicia.
Într-o zi toridă de vară, ajutându-mi soacra să termine casa de la țară, am simțit din nou povara așteptărilor celorlalți apăsând pe umerii mei. Ani la rând am pus fericirea altora înaintea propriei mele familii, iar astăzi mă lupt cu aceeași dilemă: să continui să mă sacrific sau să găsesc curajul să mă aleg pe mine și pe cei dragi. Povestea mea este despre compromisuri, conflicte de familie și regăsirea priorităților.
Am trăit aproape jumătate de secol în umbra propriilor mele sacrificii, crezând că menirea mea este să fiu mamă, soție și fiică devotată. Abia la 48 de ani, când copiii mei au plecat fiecare pe drumul lui, am realizat că nu știu cine sunt cu adevărat și că lumea e mult mai mare decât satul nostru din Moldova. Povestea mea este despre regrete, descoperiri târzii și întrebarea care mă bântuie: oare am trăit vreodată pentru mine?
Ca tată singur care încearcă să echilibreze munca și creșterea fiicei mele, mă confrunt cu o decizie dificilă. Unchiul meu Ion, care a fost ca un tată pentru mine, are 89 de ani și locuiește singur într-un oraș mic unde vârsta medie este de 80 de ani. Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl adevărat, iar unchiul Ion a fost mereu acolo pentru mine. Dar acum, sunt sfâșiat între responsabilitățile mele și bunăstarea lui.
Trăind cu soțul ei într-un mic oraș rural, nu se aștepta ca fiica ei, care este căsătorită de ani de zile și locuiește în oraș, să ia o decizie care să-i schimbe viața în acea seară.
Sunt prinsă într-o situație dificilă. Ca mamă singură, trebuie să mă concentrez pe creșterea fiicei mele și să-i ofer cea mai bună copilărie posibilă. În același timp, tatăl meu vitreg, în vârstă de 84 de ani, locuiește singur într-o casă deteriorată într-o zonă rurală izolată. Satul este atât de mic încât vârsta medie a locuitorilor este probabil
Crescând într-un mic sat rural din România, e greu să recunosc, dar nu suport câmpurile nesfârșite, nopțile liniștite și treburile casnice fără sfârșit. De data asta, când mama a sunat despre vizita familiei, am decis să fac ceva diferit.
Când Andrei și Ioana au cumpărat o fermă spațioasă în zona rurală a României, ambele lor mame recent văduvite au decis să se mute cu ei. Căldura și sprijinul inițial s-au transformat rapid în tensiune și haos, conducând cuplul la o decizie drastică.
În plus, trebuie să am grijă de curte, să hrănesc animalele, să aduc apă de la fântână și să aprind soba… Când vin rudele în vizită, totul trebuie adus din pivniță.
Ne-am petrecut întreaga viață într-un mic sat rural, administrând o fermă de familie modestă. Eu lucrez ca învățătoare la școala primară locală, iar soțul meu este mecanic.
Bunica Delia a crescut trei copii în inima României, petrecându-și viața pe o fermă care i-a modelat incontestabil viziunea asupra lumii. Obișnuită cu un ritm de viață lent și cu munca grea, avea o perspectivă unică asupra provocărilor vieții. Putea să plângă ore în șir pentru o poveste de dragoste tragică la televizor, dar rămânea stoică când ferma cerea decizii dificile. Dar ce se întâmplă când neînțelegerile familiale legate de plăceri simple duc la inimă frântă?
