În inima României, Ana se află la o răscruce de drumuri când familia ei o presează să rămână cu soțul ei infidel. Luptând între propria fericire și valorile tradiționale ale familiei, călătoria Anei este una plină de durere și alegeri dificile.
Până la vârsta de trei ani, am crezut că numele meu era „Dovlecel.” De ce? Pentru că așa mă numea tatăl meu. Pe măsură ce am crescut și am devenit adolescentă, acest apelativ afectuos a căpătat o altă semnificație, pe măsură ce am început să văd complexitățile comportamentului tatălui meu.
De aproape doi ani, eu și soțul meu nu am avut niciun contact cu tatăl lui. Acest om, care se vede pe sine ca un model de virtute, nu întruchipează decât credințe învechite și dăunătoare. Conversațiile cu el sunt mereu toxice, însă soțul meu, Andrei, încă se luptă să vadă pe deplin influența negativă a tatălui său. Socrul meu, Ion, crede că locul unei femei este în bucătărie și în sala de nașteri.
Până la vârsta de trei ani, am crezut că numele meu era „Dovlecel.” De ce? Pentru că așa mă numea tatăl meu. Pe măsură ce am crescut și am devenit adolescentă, acest apelativ afectuos a căpătat o semnificație diferită.
Dar pe măsură ce timpul trecea, viața devenea prea monotonă și lipsită de sens. Ana și-a dat seama că își dorește mai mult – să crească, să învețe lucruri noi.
