Mă numesc Camelia și, după ce mi-am pierdut soțul, am rămas singură cu trei copii mici și o mamă care a refuzat să mă ajute. Fiecare zi e o luptă între serviciu, oboseală și dorul sfâșietor de sprijin și înțelegere. Povestea mea e despre furie, neputință, dar și despre speranța fragilă care mă ține pe linia de plutire.
Viața mea alături de mama-soacră, doamna Viorica, a fost o luptă zilnică între reguli absurde și dorința de a-mi păstra demnitatea. Fiecare zi era o provocare, iar relația cu soțul meu, Radu, era pusă la încercare de tensiunile din casă. Povestesc cum am încercat să găsesc lumină și speranță într-un loc care părea să mă strivească.
M-am trezit prinsă între două lumi: familia soțului meu și propriile mele visuri, într-o casă în care fiecare zi era o luptă pentru liniște. Prin credință și rugăciune, am învățat să găsesc puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când totul părea pierdut. Povestea mea este despre compromisuri, iertare și curajul de a nu renunța la sine.
