Într-o singură zi, am pierdut totul: soțul m-a dat afară din casă, mi-au luat copilul, iar familia m-a renegat. Toți m-au acuzat că sunt vinovată pentru boala fiului meu, dar nu am renunțat și am luptat pentru el până la capăt. Povestea mea este despre excludere, speranță și forța iubirii materne.
Povestea mea începe în clipa în care soțul m-a dat afară din casă, acuzându-mă că eu sunt vinovată pentru boala fiului nostru. Am rămas fără adăpost, fără copil, fără sprijin, în timp ce familia și prietenii m-au condamnat fără să mă asculte. Totuși, nu am renunțat și am luptat cu disperare pentru dreptul de a-mi vedea și crește copilul, chiar dacă toți mi-au întors spatele.
Încă din copilărie, am simțit că port o vină care nu-mi aparține. Un singur incident a fost de ajuns ca familia și satul să mă privească altfel, iar de atunci, fiecare zi a devenit o luptă pentru a-mi recâștiga demnitatea. Mă întreb dacă voi reuși vreodată să scap de povara trecutului sau dacă voi rămâne mereu prizonierul unei greșeli care nu a fost a mea.
Sunt Radu, tatăl lui Vlad, și povestesc despre cum familia și prietenii s-au îndepărtat de noi după ce fiul meu a făcut o greșeală gravă. Am rămas singur, prins între rușinea publică, vinovăție și dragostea de părinte care nu poate renunța. Între zidurile reci ale apartamentului nostru, am învățat ce înseamnă să lupți cu prejudecățile și să cauți speranță acolo unde nu mai pare să existe.
Am fost mereu fata care încerca să nu deranjeze, să se conformeze, să fie „ca lumea”. Dar într-o zi, am decis să nu mă mai rad, iar asta a declanșat un adevărat cutremur în viața mea. Povestea mea e despre curajul de a fi tu însăți, chiar și când lumea te judecă fără milă.
