Sunt Jadranka și, după ce copiii mei au plecat de acasă, am rămas prinsă între o noră care mă respinge și o fiică ce pare să nu mă mai recunoască. Încerc să-mi găsesc locul într-o familie care s-a schimbat fără să mă anunțe, iar fiecare zi e o luptă între dorința de a fi aproape de cei dragi și teama de a fi o povară. Mă întreb mereu unde am greșit și dacă mai există un colț de iubire pentru mine în viețile lor.
Mă numesc Irina și într-o singură zi, viața mea s-a destrămat. În timp ce eram internată în spital, soțul meu, Radu, a adus-o pe amanta lui în apartamentul nostru, iar mama mea a ales să-i ia apărarea lui, nu mie. Povestea mea este despre trădare, singurătate și curajul de a te ridica atunci când totul pare pierdut.
Sunt Maria și trăiesc singură într-un apartament mic din București. Copiii mei mă sună zilnic, dar simt că vocea lor nu mai poartă căldura de altădată, ci doar o grijă formală, ca o datorie. În așteptarea lor, mă lupt cu gândul că poate nu mai sunt mama lor, ci doar o bătrână cu o moștenire.
Sunt Radu, și povestea mea începe într-un salon de spital, cu privirea pierdută în tavanul alb și rece. Am ajuns aici după un accident vascular cerebral, iar când a venit ziua externării, am aflat că nimeni din familie nu vrea să mă ia acasă. Între zidurile reci ale spitalului, am fost nevoit să-mi înfrunt trecutul, greșelile și să înțeleg ce înseamnă cu adevărat singurătatea.
După ce am trecut de cincizeci de ani, soțul meu, Viorel, a început să plece tot mai des în delegații. Am descoperit întâmplător că nu era niciodată singur, iar această revelație mi-a zdruncinat întreaga existență. Povestea mea este despre trădare, singurătate și curajul de a-mi regăsi vocea când totul părea pierdut.
Sunt Maria, am 74 de ani și trăiesc singură într-un apartament mic din București. Povestesc despre o zi recentă în care am simțit pe pielea mea cât de greu este să fii bătrân într-o societate care pare să nu mai aibă răbdare cu cei ca mine. Întâmplarea de la farmacie, reacția fiului meu și singurătatea care mă apasă sunt doar câteva dintre umbrele care mă urmăresc zi de zi.
Sunt Elena, mamă a trei copii, și povestea mea este despre cum, odată cu plecarea lor din cuib, am rămas singură într-o casă plină de amintiri. Încerc să găsesc sens în tăcerea care a înlocuit râsetele de altădată, căutând răspunsuri în scrisori, amintiri și rarele telefoane primite. Mă lupt cu sentimentul că nu mai sunt necesară celor pe care îi iubesc cel mai mult.
Într-o noapte rece de februarie, soțul meu, Vlad, m-a acuzat pe nedrept de infidelitate și a plecat, lăsându-mă singură cu fiul nostru nou-născut. Povestesc despre disperarea și rușinea care m-au copleșit, despre lupta de a supraviețui într-un oraș mic unde fiecare șoaptă devine judecată, și despre încercarea de a-mi regăsi încrederea în oameni și în mine însămi. Îmi pun întrebarea dacă vreodată voi mai putea iubi sau avea încredere, după ce am fost trădată de cel pe care îl credeam sprijinul meu.
Sunt Maria, am 52 de ani și viața mea s-a schimbat radical într-un an. Soțul meu, Viorel, a început să lipsească tot mai des de acasă, iar eu am ignorat semnele până când a fost prea târziu. Acum mă lupt cu singurătatea, trădarea și întrebarea dacă aș fi putut salva ceva din familia noastră.
În ziua în care mi-am adus pe lume fiul, am simțit că întreaga mea viață se destramă și se reconstruiește în același timp. Am trecut prin chinuri fizice, dar și printr-o furtună emoțională, simțindu-mă singură, neînțeleasă și prinsă între conflictele familiale. Povestea mea vorbește despre cât de subțire este linia dintre disperare și speranță.
Sunt Irina și de șapte nopți nu am închis un ochi, de când soțul meu, Radu, a plecat fără să spună prea multe. Am rămas singură cu fiica noastră, Mara, încercând să înțeleg ce s-a întâmplat cu familia noastră și unde am greșit. Între tăcerile apăsătoare ale mamei mele și întrebările Mariei, mă lupt cu nesiguranța și frica de a nu-l mai recunoaște pe omul pe care l-am iubit.
Într-o zi obișnuită, printre vase nespălate și zgomotul tramvaielor de afară, am luat cea mai grea decizie din viața mea: să divorțez de soțul meu. Am sperat mult timp că pentru fiul nostru și pentru mine voi găsi puterea să țin familia unită, dar dezamăgirea și singurătatea au cântărit mai greu. Povestea mea e despre curajul pe care nu știam că îl am și despre cum, uneori, a pleca înseamnă să te regăsești.
