După treizeci de ani de căsnicie, soțul meu, Victor, m-a părăsit pentru o femeie mai tânără. Am rămas singură, cu sufletul sfâșiat, încercând să înțeleg unde am greșit și cum să-mi regăsesc drumul. Cuvintele fiilor mei, Vlad și Radu, m-au surprins și m-au făcut să mă întreb dacă iubirea chiar poate supraviețui timpului și trădării.
Sunt o femeie obișnuită din România, prinsă între grijile zilnice și o căsnicie care s-a golit de sens. Povestea mea începe în momentul în care am realizat că, deși soțul meu era fizic lângă mine, sufletul lui era departe, iar eu mă luptam să nu mă pierd pe mine însămi. Între patru pereți, am descoperit cât de asurzitoare poate fi liniștea și cât de greu e să recunoști că ești singur chiar și atunci când nu ești singur.
Sunt Elena, o mamă și bunică dintr-un oraș mic din România, care a muncit toată viața pentru fiul ei, doar ca să descopere că dragostea și sprijinul financiar nu garantează recunoștință. După ce am încetat să-l mai ajut pe Radu cu bani, el a rupt orice legătură cu mine și nu mi-a mai adus-o niciodată pe nepoata mea, Mara. Povestea mea este despre sacrificiu, singurătate și întrebarea dureroasă: cât valorează, de fapt, o mamă în ochii propriului copil?
Sunt Elena și nu voi uita niciodată ziua în care nepoata mea, Mara, mi-a spus cu inocență că fiica mea vrea să mă ducă la azil. Acele cuvinte mi-au sfâșiat sufletul și au schimbat totul între mine și familia mea. Acum trăiesc singură, dar cu demnitate, întrebându-mă dacă sângele chiar înseamnă totul.
Sunt Radu, iar în acea noapte când fiul meu Vlad nu se mai oprea din plâns, am făcut o alegere care a schimbat totul. Să o trimit pe soția mea, Irina, și pe Vlad la mama ei, la Bacău, a părut o fugă, dar s-a dovedit a fi începutul vindecării și al adevărului. Povestesc cum durerea, singurătatea și neînțelegerile pot deveni o nouă șansă.
Sunt Jadranka și, după ce copiii mei au plecat de acasă, am rămas prinsă între o noră care mă respinge și o fiică ce pare să nu mă mai recunoască. Încerc să-mi găsesc locul într-o familie care s-a schimbat fără să mă anunțe, iar fiecare zi e o luptă între dorința de a fi aproape de cei dragi și teama de a fi o povară. Mă întreb mereu unde am greșit și dacă mai există un colț de iubire pentru mine în viețile lor.
Mă numesc Irina și într-o singură zi, viața mea s-a destrămat. În timp ce eram internată în spital, soțul meu, Radu, a adus-o pe amanta lui în apartamentul nostru, iar mama mea a ales să-i ia apărarea lui, nu mie. Povestea mea este despre trădare, singurătate și curajul de a te ridica atunci când totul pare pierdut.
Sunt Maria și trăiesc singură într-un apartament mic din București. Copiii mei mă sună zilnic, dar simt că vocea lor nu mai poartă căldura de altădată, ci doar o grijă formală, ca o datorie. În așteptarea lor, mă lupt cu gândul că poate nu mai sunt mama lor, ci doar o bătrână cu o moștenire.
Sunt Radu, și povestea mea începe într-un salon de spital, cu privirea pierdută în tavanul alb și rece. Am ajuns aici după un accident vascular cerebral, iar când a venit ziua externării, am aflat că nimeni din familie nu vrea să mă ia acasă. Între zidurile reci ale spitalului, am fost nevoit să-mi înfrunt trecutul, greșelile și să înțeleg ce înseamnă cu adevărat singurătatea.
După ce am trecut de cincizeci de ani, soțul meu, Viorel, a început să plece tot mai des în delegații. Am descoperit întâmplător că nu era niciodată singur, iar această revelație mi-a zdruncinat întreaga existență. Povestea mea este despre trădare, singurătate și curajul de a-mi regăsi vocea când totul părea pierdut.
Sunt Maria, am 74 de ani și trăiesc singură într-un apartament mic din București. Povestesc despre o zi recentă în care am simțit pe pielea mea cât de greu este să fii bătrân într-o societate care pare să nu mai aibă răbdare cu cei ca mine. Întâmplarea de la farmacie, reacția fiului meu și singurătatea care mă apasă sunt doar câteva dintre umbrele care mă urmăresc zi de zi.
Sunt Elena, mamă a trei copii, și povestea mea este despre cum, odată cu plecarea lor din cuib, am rămas singură într-o casă plină de amintiri. Încerc să găsesc sens în tăcerea care a înlocuit râsetele de altădată, căutând răspunsuri în scrisori, amintiri și rarele telefoane primite. Mă lupt cu sentimentul că nu mai sunt necesară celor pe care îi iubesc cel mai mult.
