Totul a început într-o dimineață ploioasă, când am primit vestea că unchiul meu, Dorel, mi-a lăsat mie și surorii mele, Irina, o grădină uitată la marginea satului. Între certuri, amintiri dureroase și speranțe fragile, am încercat să readucem la viață nu doar pământul, ci și legăturile dintre noi. Povestea noastră este despre cât de greu e să ierți, să lași trecutul în urmă și să descoperi ce înseamnă cu adevărat să fii familie.
Totul a început cu o ceartă aprinsă între mine și nepotul meu, Vlad, care a venit la țară cu gândul la relaxare, nu la muncă. După moartea soțului meu, grădina și familia au devenit refugiul meu, dar vara aceasta a scos la iveală răni vechi și neînțelegeri adânci. Povestea mea este despre pierdere, conflict între generații și drumul greu către împăcare.
Într-o vară însorită de la sfârșitul anilor ’90, mama și cu mine am decis să vizităm rudele noastre dintr-un sat românesc. După o lungă călătorie, ne-am găsit pe pragul diferitelor case de familie. Iată povestea de ce, de atunci, am renunțat să mănânc la casele altor persoane.
