Sunt Casandra, iar povestea mea începe în ziua în care am adus-o pe lume pe Zorina, fetița mea mult așteptată. Viața la țară, în Siliștea, s-a transformat într-un câmp de bătălie între mine și soacra mea, Viorica, iar fiecare zi a devenit o luptă pentru liniștea sufletului meu. Între secrete vechi, vorbe nespuse și răni care nu se vindecă, am ajuns să mă întreb dacă familia poate fi uneori cel mai mare dușman.
Povestea mea începe într-un sat mic din Moldova, unde am crescut și am rămas, deși toți îmi spuneau că nu am ce căuta aici ca mamă singură. Am luptat cu prejudecățile, cu privirile tăioase ale vecinilor și cu așteptările nerealiste ale familiei mele. Astăzi, deși încă port cicatricile trecutului, sunt mândră că mi-am crescut băiatul singură și că am găsit puterea să mă ridic de fiecare dată când am fost doborâtă.
Am trăit trădarea celui mai bun prieten, iar lumea mea s-a prăbușit într-o singură noapte. În căutarea unui sens, am ajuns în fața unui preot din satul meu, care mi-a oferit o perspectivă neașteptată despre iertare și puterea de a merge mai departe. Povestea mea e despre durere, familie, și încercarea de a regăsi încrederea în oameni.
Mă numesc Irina și trăiesc între două lumi: cea a fiicei mele, Mara, care are nevoie de mine, și cea a tatălui meu vitreg, Nea Vasile, bătrân și singur într-un sat uitat de lume. Încerc să găsesc echilibrul între grija pentru copilul meu și responsabilitatea față de omul care m-a crescut, dar fiecare decizie pare să rupă o bucată din sufletul meu. Povestea mea este despre dragoste, vinovăție și întrebări fără răspuns, într-o Românie rurală care se stinge încet.
Totul a început într-o dimineață ploioasă, când am primit vestea că unchiul meu, Dorel, mi-a lăsat mie și surorii mele, Irina, o grădină uitată la marginea satului. Între certuri, amintiri dureroase și speranțe fragile, am încercat să readucem la viață nu doar pământul, ci și legăturile dintre noi. Povestea noastră este despre cât de greu e să ierți, să lași trecutul în urmă și să descoperi ce înseamnă cu adevărat să fii familie.
Totul a început cu o ceartă aprinsă între mine și nepotul meu, Vlad, care a venit la țară cu gândul la relaxare, nu la muncă. După moartea soțului meu, grădina și familia au devenit refugiul meu, dar vara aceasta a scos la iveală răni vechi și neînțelegeri adânci. Povestea mea este despre pierdere, conflict între generații și drumul greu către împăcare.
Într-o vară însorită de la sfârșitul anilor ’90, mama și cu mine am decis să vizităm rudele noastre dintr-un sat românesc. După o lungă călătorie, ne-am găsit pe pragul diferitelor case de familie. Iată povestea de ce, de atunci, am renunțat să mănânc la casele altor persoane.
