Sunt Mihai Dumitrescu, un bărbat care a pierdut totul într-o clipă. După moartea soției mele, relația cu fiica mea, Ana, s-a destrămat, iar într-o zi, când am ajuns acasă mai devreme, am descoperit un secret care ne-a schimbat viețile pentru totdeauna. Aceasta este povestea durerii, a conflictelor familiale și a modului în care iubirea ne poate vindeca, chiar și atunci când pare imposibil.
Sunt Radu, un tată care și-a pierdut fetele nu prin moarte, ci prin despărțirea lentă și dureroasă adusă de divorț. Povestesc despre cum, după ce am rămas singur, am simțit cum legătura cu Ana și Ilinca, fetele mele, se destramă pe zi ce trece. Între vinovăție, speranță și neputință, mă întreb dacă mai pot repara vreodată ceea ce s-a rupt între noi.
Sunt Ana și am șaisprezece ani. Povestea mea este despre lupta cu dependența de alcool a tatălui meu, despre cum am încercat să-l înțeleg și să-l iubesc, chiar dacă uneori mi-a fost imposibil. Împărtășesc această scrisoare cu speranța că nu sunt singura care trăiește în tăcere, în umbra unui părinte pierdut între sticle.
Povestea mea începe cu reîntoarcerea neașteptată a tatălui meu, după douăzeci de ani de absență. Întreaga mea viață a fost marcată de lipsa lui, de sacrificiile mamei și de lupta mea de a-mi construi un drum fără sprijin patern. Acum, când credeam că am găsit echilibrul, trecutul se întoarce cu forța legii și mă obligă să-mi pun la îndoială tot ce am construit.
Într-o dimineață ploioasă de toamnă, am alergat la primul meu semi-maraton, dar nu pentru mine, ci pentru fiica mea, Ilinca, care lupta cu anxietatea și lipsa de încredere. Povestea mea e despre sacrificiu, despre cum am renunțat la propriile ambiții pentru a-i fi alături copilului meu atunci când avea cea mai mare nevoie. Între noi s-au spus cuvinte grele, dar și promisiuni tăcute, iar la final am înțeles că adevărata victorie nu e despre cine ajunge primul, ci despre cine nu lasă pe nimeni în urmă.
Mă numesc Ilinca și am crescut într-o casă în care vocea mea era mereu acoperită de reproșuri și tăcere. După moartea mamei, relația cu tata, mult mai în vârstă decât ea, s-a transformat într-un război rece, iar sora mea vitregă, Raluca, părea să fie mereu de partea lui. Povestea mea e despre dorința de a fi ascultată, despre conflicte de familie și despre curajul de a-mi găsi propria cale, chiar și atunci când lumea pare să mă respingă.
După ce a locuit într-o cameră de cămin înghesuită, apartamentul cu două camere dintr-un bloc nou cu cinci etaje părea un palat! Apartamentul încă mirosea a vopsea proaspătă și totul strălucea de curățenie, dar copiii din clădirile vechi din vecinătate
A apărut din nou în viața mea exact când am împlinit 25 de ani. Ce simt acum? Furie și dezgust! Tatăl meu nu a avut niciun rol în viața mea.
– De unde ar fi putut să aibă atâția bani? Sarah a spus că a cumpărat-o cu 200 de lei de la un târg de vechituri. Tot am certat-o; pentru mine, asta e scump. Ea primește
Ea spune că socrii ei îi copleșesc constant cu cadouri scumpe, în timp ce eu nu fac asta. Dar nu ia în considerare faptul că socrii ei dețin o afacere de succes, iar eu nu.
Într-una din aceste ocazii, ea a întâlnit o fetiță care mergea cu bunica ei. Deoarece ne întâlneam mereu, discutam adesea despre viață. „Ieși în seara asta?” m-a întrebat ea într-o zi.
