Căsătoriți doar de doi ani, viața noastră părea stabilită. Acum, cu un bebeluș de 10 luni, comunicarea noastră a scăzut—soțul meu, Andrei, trăia ca și cum ar fi fost singur, iar eu, Ioana, mă simțeam din ce în ce mai izolată. Povestea noastră se desfășoară pe parcursul zilelor care au urmat deciziei mele radicale.
Oboseala nu provenea doar din sarcinile interminabile sau din activitățile lipsite de bucurie. Venea și din lipsa de încurajare, apreciere și recunoștință. Niciodată Mihai nu i-a mulțumit Ioanei.
Ea este conștientă că soțul ei este infidel, dar continuă să pretindă că totul este în regulă, fără probleme. Ea susține că trăiesc bine împreună, în ciuda trădării subiacente.
Elena a încercat să-și păstreze calmul și să prezinte totul într-o lumină pozitivă, dar eforturile ei erau vizibil tensionate. Din modul în care încerca să „salveze aparențele”, era clar că situația era departe de a fi ideală.
Căsătorindu-mă la vârsta de 28 de ani, eu, Andreea, am fost întotdeauna independentă și concentrată pe carieră, datorită susținerii și încurajărilor părinților mei. După absolvire, avansarea în carieră mi-a venit natural. Acum, ca manager senior cu un salariu atractiv și o mașină de serviciu, nu mă laud, ci doar setez scena pentru stilul de viață la care m-am obișnuit. Cu toate acestea, când soțul meu, Ion, a propus să se ocupe el de finanțele noastre pentru o „mai bună eficiență”, deși câștiga mai puțin, am acceptat cu reticență. Această decizie ne-a adus într-un punct în care comunicația este inexistentă.