Sunt Elena și am crescut-o pe fiica mea singură, iar după ce a plecat să muncească în Italia, am rămas doar eu și nepotul meu, Vlad. Am crezut că îi sunt sprijin și familie, dar am descoperit că pentru el eram doar o sursă de bani. Povestea mea e despre dragoste, dezamăgire și întrebări care nu-mi dau pace.
Mă numesc Dario și am trăit ani de zile fără să înțeleg cu adevărat ce a însemnat tatăl meu pentru familia noastră. Povestea mea este despre indiferență, conflicte nespuse și revelații dureroase, care m-au forțat să-mi privesc tatăl cu alți ochi. Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva am fost orb la sacrificiile lui, iar acum e prea târziu să-i spun ce simt.
Am muncit o viață întreagă pentru a-i oferi fiicei mele tot ce și-a dorit, dar acum, la bătrânețe, când nu mai pot să o ajut financiar, simt că nu mai am niciun loc în viața ei. Durerea de a nu-mi vedea nepotul mă apasă zilnic, iar întrebarea dacă dragostea de mamă valorează doar cât banii pe care îi poți oferi mă macină. Povestea mea este despre sacrificiu, dezamăgire și speranța că, poate, legăturile de sânge nu se rup atât de ușor.
Într-o zi banală la birou, discuţia despre părinţi şi bani mă prinde nepregătit. Îmi dau seama că nu ştiu nimic despre pensia tatălui meu şi, sincer, nici nu m-a interesat vreodată. Dar când trecutul nostru complicat iese la suprafaţă, mă văd nevoit să mă întreb dacă indiferenţa mea e justificată sau doar o formă de laşitate.
Într-o seară obișnuită, pe dealul din apropierea casei mele, am auzit o promisiune care mi-a răscolit sufletul: nepotul meu mi-a spus că va rămâne cu mine când voi primi pensia. Povestea mea este despre singurătate, speranță și legăturile fragile dintre generații, într-o Românie în care bătrânețea devine adesea o povară. M-am luptat cu propriile mele temeri și cu realitatea unei familii destrămate, căutând răspunsuri la întrebări pe care mulți le evită.
Am crezut că pensia mea, deși modestă, îmi va permite să trăiesc, dacă nu în lux, cel puțin nu în sărăcie. Îi invidiam și eu, spunând că nu pot
